Vineri, 19 aprilie 2024 - 8:31:57
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Peste 80 de gospodării, inundate în localităţi din judeţul Dâmboviţa


7 decembrie 2014

Peste 80 de gospodării din mai multe localităţi ale judeţului Dâmboviţa au fost inundate, duminică, în urma ploilor torenţiale care au dus la creşterea debitelor a două pâraie care au ieşit din matcă, transmite Mediafax.

Potrivit datelor furnizate de Prefectura Dâmboviţa, în urma ploilor abundente din ultimele ore pâraiele Jirnov şi Holboca au ieşit din matcă, provocând inundaţii în comuna Răscăieţi. Afectate sunt satele Răscăieţi şi Vultureanca, unde 80 de gospodării au fost inundate, iar apele revărsate ale celor două pâraie au colmatat 15 fântâni.

Inundaţii s-au produs şi în comunele Cojasca şi Conţeşti, în urma cantităţilor mari de precipitaţii, însă efectele acestora nu sunt de amploarea celor de la Răscăieţi.

Conform datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, în cursul zilei de duminică o casă şi o curte au fost inundate în comuna Cojasca, satul Iazu, în timp ce în comuna Conţeşti, satul Bălteni, au fost inundate trei gospodării.

Duminică, hidrologii au actualizat o atenţionare cod galben pe râurile din bazinele hidrografice Doamnei, Neajlov şi Sabar (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov) şi au emis o atenţionare cod portocaliu de inundaţii, care va fi valabilă de duminică de la ora ora 22.00 şi până marţi la ora 14.00 pe râul Neajlov, sector Moara din Groapă, şi Vadu Lat, judeţele Dâmboviţa şi Giurgiu.

 
 

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro