Joi, 28 martie 2024 - 6:28:40
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Fostul primar al Ploiestiului Iulian Bădescu va fi eliberat din arest


13 august 2015

Fostul primar al municipiului Ploieşti Iulian Bădescu va fi eliberat din arest preventiv, urmând să fie plasat sub control judiciar, a decis definitiv joi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Judecătorii au respins ca nefondată o contestaţie a DNA şi au menţinut o decizie a instanţei din 4 august, prin care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar în cazul lui Iulian Bădescu, în dosarul legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploieşti.

Iulian Bădescu a fost trimis în judecată în luna mai, el fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În acelaşi dosar, au fost deferite justiţiei, sub control judiciar, două angajate ale Primăriei Ploieşti, respectiv secretarul municipiului, Oana Iacob, şi jurista Iulia Alina Alexandru, acuzate de abuz în serviciu în formă continuată.

Ancheta în acest dosar a vizat, iniţial, faptele de abuz în serviciu şi luare de mită într-un dosar legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, ea fiind ulterior extinsă de procurori şi pentru fapte care au fost comise de Iulian Bădescu în perioada în care acesta a fost senator, dar şi în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro