Joi, 25 aprilie 2024 - 12:59:30
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Parc fotovoltaic la Dumbrăveşti


19 martie 2016

În comuna prahoveană Dumbrăveşti s-a inaugurat unul dintre cele mai moderne parcuri fotovoltaice, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Investiţia, în valoare de 2.760.212 lei, a fost realizată cu trackere, concepute să maximizeze energia provenită de la soare. Fiecare set de panouri fotovoltaice este amplasat pe tracker, care este orientat în timp real înspre soare, astfel încât razele să cadă, în permanenţă, perpendicular pe celulele fotovoltaice. Unghiul ideal este calculat de un program electronic, iar panourile sunt mişcate cu ajutorul unor dispozitive hidraulice.

Acest sistem este cel mai eficient si aduce un aport de 30% pe seama rotirii azimutale ale panourilor solare. În total, aici sunt 8 trackere, iar pe fiecare tracker sunt instalate panouri solare în suprafaţă de 93 mp, care asigura o putere maximă de 12,5 Kw. Sistemul are posibilitatea de a modifica unghiul de inclinare al panourilor manual de la 20 Gr vara, pana la 45 Gr iarna. Aceasta facilitate are un plus de 5% energie, ceea ce aduce sistemul la eficienta de 36,6% pe total an de exploatare.

De remarcat faptul că panourile  solare au suficientă putere să acopere necesarul de energie electică atât pentru reţeaua de iluminat stradală cât şi pentru toate clădirile publice aflate pe teritoriul comunei Dumbrăveşti, făcându-se astfel economie la bugetul comunei. Banii, astfel economisiţi,vor putea fi direcţionaţi către alte investiţii de interes local. La evenimentul de astăzi au participat Mircea Cosma – preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Fabioara Ionescu – administratorul public al judeţului, State Valentin – primarul comunei Dumbrăveşti, consilieri locali, membri ai administraţiei publice şi locuitori ai comunei.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro