Joi, 28 martie 2024 - 4:05:24
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Firijba, un sat din România care supravieţuieşte încă de pe vremea dacilor


22 martie 2016

Potrivit site-ului “Cunoaşte România”, cătunul Firijba, din comuna Popeşti, judetul Vâlcea, aflat la aproape 8 kilometri de centrul localităţii, este cunoscut drept cel mai vechi sat din România.  Drumurile nu sunt asfaltate, cătunul aflat între dealuri fiind greu accesibil, în special pe timp de iarnă. Aspectul de poveste al locului îţi dă impresia că este o imagine oprită în timp! Pădurea înconjurătoare oferă locului un aspect pitoresc, dar şi o linişte demnă de invidiat pentru cei care trăiesc la oraş. “Ne este bine aici, nu ne plângem de nimic”, spune unul din bătrânii satului, într-un interviu acordat ziarului Vocea Vâlcii. “Am reuşit să găsim un şofer, care vine cu maşina să ne aducă pâine. Când avem nevoie de un aliment sau altceva, mergem pe picioare până jos în sat, la târg. Mai luăm de acolo una alta.”

Mai jos de satul Firijba se află satele Daia şi Meia, adică Dăeşti şi Meieni. Istoricii susţin că Firijba ar fi supravieţuit încă de pe vremea dacilor. Atestarea documentară apare de abia în anul 1850, atunci când domnitorul Cuza menţionează locul în nomenclator, cu 100 de persoane. În 1900, când cătunul avea 150 de locuitori, s-a hotărât construirea unei şcoli elementare şi a unei biserici, azi abandonată. Sătenii se mândresc cu cei care au trecut pragul acestei şcoli: unul dintre ei a ajuns jurnalist la Paris Match, iar Dicu, copilul sărman dintr-o familie cu 7 fraţi, a ajuns la NASA.

În sat mai sunt azi 32 de case şi doar 11 famili. „Suntem numai babe. Toate avem peste 90 de ani. Da, ar fi o idee să ne mai ţină Dumnezeu, dar sănătoase ca acum”, spune tanti Dina, în vârstă de 91 de ani, într-un interviu acordat ziarului Râmnicu Vâlcea Week. “Toţi bătrânii de aici lucrează câmpul, cară lemne şi sunt sănătoşi, nu au nevoie de doctor. Cel mai tânăr are 80 de ani.”

În prezent, frumuseţea şi unicitatea satului a adus mulţi turişti străini, lucru ce i-a făcut pe investitori să-şi dorească transformarea locului într-o atracţie turistică. Printre ei se află şi cei de la Universitatea din Viena, catedra de Agroturism, care au venit în România special pentru a vedea acest sat unic, cu dorinţa de a recrea aici atmosfera unor timpuri aproape dispărute.

Primarul din comuna Popesti, Costel Şerban, si-a propus să transforme cătunul într-o staţiune şi să dea viaţă veşnică acestui loc. A reuşit, printr-o ordonanţă, să aducă un proiect în valoare de 30 de miliarde de lei. “Vor fi trasee turistice, se vor construi acolo pensiuni pentru că este o zonă formidabilă. Vă garantez eu că cine va veni o zi sau două la Firijba va reveni de multe ori în timpul unui an. Zona are un farmec aparte şi vara şi iarna, de fapt în toate cele patru anotimpuri” declară primarul, pentru Râmnicu Vâlcea Week.

De reţinut faptul că proiectul presupune intrarea caselor existente în patrimoniul localităţii, urmând ca ele să facă parte dintr-un muzeu al satului. Acest lucru va impiedca demolarea sau modificarea lor.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro