Noul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, BogdanToader (33 de ani) a primit la sediul Parcului Industrial SA Ploieşti, o importantă delegaţie chineză, formată din oficiali şi oameni de afaceri chinezi, condusă de Lu Xiunhua, preşedintele Consiliului pentru promovarea cooperării Sud – Sud al R.P. Chineze. La eveniment a fost prezent şi ES Dl. Xu Feihong, ambasadorul R.P. Chineze în România.
În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte privind posibilităţile de investiţii şi cooperare dintre companiile din RP Chineză şi România şi dezvoltarea în comun de capacităţi de producţie, inclusiv pe terţe pieţe.
În acest sens, preşedintele Bogdan Toader le-a prezentat oaspeţilor chinezi principalele proiecte aflate în derulare la nivelul forului administrativ judeţean, precum şi potenţialul economic şi investiţional al judeţului, arătând, totodată, interesul pentru investiţiile chineze care s-ar putea dezvolta în Prahova, în special în parcurile industriale.
Cu acest prilej, ospeţii chinezi au vizitat două societăţi comerciale care funcţionează la nivelul Parcului Industrial Ploiesti, una cu capital românesc şi alta cu capital chinez.
TITLURILE ZILEI:
• O stradă importantă din Slănic s-a surpat! Specialiştii evaluează dezastrul! • Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran! • Tanăr bătut măr într-un centru comercial din Blejoi • O stradă importantă din Slănic s-a surpat! Specialiştii evaluează dezastrul! • Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran! • Tanăr bătut măr într-un centru comercial din Blejoi
R.P.Chineză, interesată de afaceri economice în Prahova
21 iulie 2016
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran!
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
DNA solicită redeschiderea dosarului Ferma Dacilor
Anul - ediţia nr. 3457
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare