Poliţia Română anunţă că armele care apar în imaginile difuzate de Sky News, în materialul referitor la posibile fapte de trafic de armament în România, sunt unele de vânătoare, neexistând date potrivit cărora ar fi unele de contrabandă.
"Din primele verificări efectuate de poliţişti, cu sprijinul celorlalte instituţii din sistemul de securitate naţională, a rezultat că modelul armelor prezentate în imagini este din categoria armelor de vânătoare. Aceste tipuri de arme sunt deţinute legal în ţara noastră de membrii asociaţiilor de vânători, colecţionari, precum şi de personalul silvic. Până la acest moment, nu au fost obţinute date din care să rezulte că armele ar proveni din săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În prezent, sunt continuate verificările pentru clarificarea situaţiei de fapt şi stabilirea unor eventuale încălcări ale normelor privind regimul juridic al armelor şi al muniţiilor", anunţă Poliţia Română printr-un comunicat de presă, precizând că la nivelul instituţiei s-au declanşat verificări din ziua apariţiei materialului de presă.
Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat că armele par a fi unele de vânătoare, precizând că şi direcţia a demarat verificări, neexistând un dosar penal în acest caz.
Sursa foto: http://news.sky.com
Armele din imaginile reportajului Sky News sunt de vânătoare
8 august 2016
- Tags:
- arme,
- arme vanatoare,
- politist,
- politia romana,
- trafic arme,
- sky news,
- contrabanda
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, scapă de arestul la domiciliu!
-
DNA solicită redeschiderea dosarului Ferma Dacilor
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
Anul - ediţia nr. 3455
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare