Vineri, 29 martie 2024 - 5:09:47
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Proiectul de reabilitare termică a celor două blocuri din Ploieşti a fost salvat de consilierii ALDE


13 noiembrie 2016

La şedinţa de astăzi a Consiliului Local Ploieşti s-a dovedit, încă o dată, că am avut dreptate: primarul Dobre este- dacă nu total incompetent- cel puţin superficial şi inconştient şi, la primărie, nu face administraţie, ci politică. Şi pe aceasta- fără profesionalism!

Pentru că ambiţia lui Adrian Dobre de a nu convoca, aşa cum ar fi fost normal şi legal, luni, o şedinţă extraordinară de consiliu ci una de îndată, de ieri- pe azi, pentru adoptarea hotărârii vizând proiectul de reabilitare termică a celor două blocuri din municipiu (din Str. Sinăii nr.1 şi Bdul. Republicii nr 104) prin POR 2014-2020, Axa prioritară 3, ar fi putut să îi lase pe locatarii acestora cu blocurile neanvelopate, am decis să ne prezentăm , totuşi, la ora 10.00, la întrunire.

Din acest motiv, dorim să subliniem, foarte clar, că, prin prezenţa noastră la şedinţa de astăzi NU am dorit, sub nicio formă, să cauţionăm deciziile absurde ale edilului, ci, dimpotrivă, să rezolvăm, pe loc, o situaţie devenită limită- exclusiv din vina acestuia, să îi demonstrăm, public, faptul că astfel de hotărâri nu pot fi luate pe picior şi să îi dăm şi o lecţie despre eficienţă şi profesionalism.

Astfel, vă putem informa că, în graba sa după capital electoral pentru PNL, domnul Adrian Dobre, care vărsa lacrimi de crocodil despre pericolul în care alianţa PSD-ALDE pune acest proiect nevotându-l cu ochii închişi, a omis cel mai elementar lucru: să verifice documentaţia!

Nu a făcut-o nici ieri, când, probabil, a fost prea ocupat cu declaraţiile de presă, nici azi, înaintea celei de-a doua şedinţe de îndată pe care s-a ambiţionat să o convoace.

Am făcut-o noi şi am constatat erori de calcul majore, făcute de proiectant, erori, care, cu certitudine, ar fi condus la respingerea proiectului, miercuri.

A fost nevoie ca proiectantul să fie contactat telefonic ÎN TMPUL ŞEDINŢEI! pentru ca erorile să fie corectate şi proiectul de hotărâre de consiliu să poată fi supus la vot, după mai bine de 3 ore!

Iată că afirmaţiile noastre şi ale aliaţilor noştri din PSD se dovedesc a fi fost sută la sută reale: domnul primar nu are viziune şi nici cunoştinţele necesare pentru a fi un bun primar al tuturor ploieştenilor, ci doar pentru ceea ce, de altfel, s-a şi dorit să fie atunci când a fost propus: o marionetă politică a PNL.

 


Grupul ALDE din Consiliul Local Ploieşti


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro