Miercuri, 24 aprilie 2024 - 7:24:10
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Ce taxă se pregăteşte în locul timbrului de mediu


26 februarie 2017

Guvernul pregăteşte o altă taxă în locul timbrului de mediu. Potrivit jurnaliştilor de la Profit.ro, ar fi vorba despre o taxă de poluare sub forma unei vignete, iar diferenţa de valoare va fi stabilită în funcţie de gradul de poluare al autoturismului.

De asemenea, şoferii ar urma să aibă acces în diferite zone ale marilor oraşe pe baza unui sticker colorat, lipit pe parbriz.

Prin această măsură, Guvernul încearcă să oprească avalanşa de maşini second-hand care a lovit România de la începutul anului, după ce timbrul de mediu a dispărut.

Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a confirmat că există un grup de lucru care va elabora un sistem inspirat de la oraşe precum Budapesta, Londra sau Milano.

Ministrul Constantin a mai spus că există în acest moment trei tipuri de sisteme în Uniunea Europeană: o taxă introdusă în preţul combustibilului, o taxă de primă înmatriculare aplicată tuturor automobilelor, inclusiv celor înmatriculate deja de la introducerea taxei şi un impozit anual în funcţie de motorizare şi carburantul folosit.

Aproximativ 60% dintre maşinile second hand care se află la vânzare în România au defecţiuni care necesită reparaţii costisitoare, arată un studiu efectuat de InspectorAuto.ro, o platformă online prin care se poate verifica istoricul unei maşini.

Cele mai multe maşini SH cu probleme sunt cele care sunt aduse în ţară cu mai puţin de 2.000 de euro. Practic, acestea sunt aduse de la „fiare vechi” din ţări precum Germania.

„Odată eliminat timbrul de mediu, orice barieră împotriva acestor fiare vechi vândute la preţ de automobile dispare, aşa că singurul filtru rămâne vigilenţa clienţilor şi verificarea temeinică înainte de cumpărare”, declară fondatorul InspectorAuto.ro, Mihai Cune.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro