Marţi, 19 martie 2024 - 10:24:42
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Panică printre turiştii de la Cheia. O ursoaică a dat buzna prin mai multe gospodării


3 iunie 2017

Jandarmii montani patrulează de vineri seară în staţiunea prahoveană Cheia, după ce o ursoaică şi puii săi au intrat în curţile mai multor pensiuni, omorând mai multe animale.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, Leonard Dragomirescu, a declarat pentru Agerpres că ursoaica a intrat în curţile unor pensiuni şi ale unor localnici, omorând pui, găini şi iepuri. În aceste condiţii, s-a luat măsura asigurării patrulelor montane care să monitorizeze zona în care a apărut animalul. Ursoaica a revenit joi seară, aceasta fiind îndepărtată de jandarmi fără incidente, a precizat sursa citată.

Potrivit reprezentantului IJJ, Prefectura Prahova şi instituţiile abilitate au fost înştiinţate cu privire la această situaţie, solicitându-se relocarea ursoaicei şi a puilor. Până la luarea unei decizii, jandarmii vor continua să asigure zona, în condiţiile în care staţiunea Cheia este plină de turişti şi foarte mulţi copii.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro