Vineri, 29 martie 2024 - 8:52:41
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Sindicatul rebel din TCE Ploieşti critică modul în care este condusă societatea


29 iulie 2017

Datorită ultimelor evenimente petrecute vis-a vis de starea economico- financiară a S.C  TCE S.A Ploieşti, Sindicatul Liber al Transportatorilor Profesionişti din Ploieşti consideră că este obligaţia lui de a aduce anumite clarificări:

  1. Proiectul de hotărâre privind aprobarea tarifelor la transportul public urban de călători prin curse regulate efectuat de S.C  TCE S.A Ploieşti.

Acest proiect a primit raport nefavorabil din partea Direcţiei Juridice, Direcţiei Economice şi nu a primit viză de legalitate din partea secretarului. Prin acest proiect de hotărâre se dorea majorarea tarifului unic la suma de 108 lei. Adică, indiferent cu ce traseu mergeau cetăţenii, plătitori de taxe şi impozite, erau obligaţi să plătească 108 lei.În această situaţie Direcţia Juridică, Direcţia Economică, secretarul Municipiului Ploieşti au explicat foarte clar motivul pentru care nu poate fi adoptat acest proiect. Astfel, în rapoartele de specialitate ale celor două Direcţii şi raportul negativ al secretarului s-au explicat foarte clar, pentru cine vrea să înţeleagă, că studiul întocmit de Koncylion nu a avut drept obiectiv stabilirea preţului la tarife, ci stabilirea numărului de călători care folosesc mijloacele de transport în comun, stabilirea disponibilului de plată pentru o călătorie/ autorizaţie/ abonament, stabilirea suportabilităţii de plată pentru o călătorie/ autorizaţie/ abonament.

            Ceea ce s-a petrecut în cadrul şedinţei de Consiliu Local din data de 18.07.2017, acuzele aduse directorului economic, secretarului Municipiului Ploieşti nu au avut fundament bazat pe legalitate, ci doar disperarea directorului general, care din orgoliu şi din interes politic dorea ca acest tarif, nelegal fundamentat, să treacă prin votul consilierilor locali. Dar , trebuie să apreciem tăria de care a dat dovadă secretarul Municipiului Ploieşti, care nu a acordat viza de legalitate sub presiunea domnului director general, reprezentanţilor PNL din Consiliul Local şi a sindicatului reprezentativ condus de domnul Mişcă Ion, prietenul domnului director Nicolae Alexandri. Nici chiar în momentul în care domnul preşedinte de şedinţă a dorit schimbarea anexei la HCL nr. 60/2014, secretarul nu a acordat viza de legalitate. Şedinţa din data de 14.07.2017  a fost un linşaj nu numai la adresa celor două doamne din cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti, ci şi la adresa salariaţilor care muncesc cinstit în slujba cetăţeanului ploieştean.

  1. De la data numirii în funcţie până în prezent directorul general şi directorul financiar al Societăţii nu au luat nicio măsură reală de redresare economică a societăţii şi creştere a veniturilor, ba mai mult după ce s-a vehiculat intenţia de a disponibiliza o parte din angajaţi, domnul director şi-a angajat şofer personal şi a creat posturi de conducere pe departamente, neprevăzute în organigramă, cu salarii respectabile.

Menţionăm că cel de-al doilea demers iniţiat de conducerea Societăţii a fost prezentarea în Consiliul de Administraţie a unui proiect de organigramă într-o formă nesustenabilă, din punct de vedere al diminuării cheltuielilor şi cu încălcări grave a regulilor în domeniul managementului şi al legislaţiei muncii. Singura persoană care a avut  curajul să se opună proiectului de organigramă propus de directorul general a fost  secretarul Municipiului Ploieşti, în calitatea pe care  o avea la acea dată, de membru în Consiliul de Administraţie al S.C  TCE S.A Ploieşti. Consiliul de Administraţie al Societăţii, cu unanimitate de voturi a respins proiectul de organigramă şi a decis refacerea acestuia în totalitate, luând în calcul propunerea secretarului Municipiului Ploieşti.

Cu nerespectatrea deciziei CA în şedinţa următoare conducerea Societăţii a prezentat Consiliului de Administraţie acelaşi proiect de organigramă drept pentru care CA, cu unanimitate de voturi, a prorogat, dispunând conducerii respectarea deciziei Consiliului de Administraţie. Astfel singura măsură dispusă de conducere nu este pusă în aplicare.

Urmare a celor petrecute în cadrul Consiliului de Administraţie şi după părerea noastră, datorită presiunilor realizate asupra sa, secretarul Municipiului Ploieşti şi-a dat demisia din CA.

            Astfel, singurele măsuri dispuse de conducerea societăţii sunt:

-prezentarea Consiliului Local, spre aprobare, de patru ori în aceeaşi formă a unui proiect de Hotărâre cu un tarif pe abonament majorat de la 63 de lei la 108 lei, fără alte variante pentru călători, respins de patru ori;

- prezentarea Consiliului de Administraţie al Societăţii de două ori în aceeaşi formă a organigramei, respinsă de două ori.

            În concluzie vă lăsăm pe dumneavoastră, cetăţenii plătitori de taxe şi impozite ai Municipiului Ploieşti, să analizaţi şi să trageţi concluziile...

 

Preşedinte SLTPP,

Suditu Sebastian


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro