Joi, 28 martie 2024 - 3:36:35
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Nu plăteşti amenda, rămâi fără permis


23 februarie 2013

Ministerul de Interne vrea să schimbe din nou Codul Rutier. Şi vrea pedepse mai mari şi controale mai stricte pentru şoferi. Conform noului proiect, care va fi pus în dezbatere publică, pedepsele ar merge până la suspendarea permisului de conducere pentru şoferii care nu-şi plătesc într-un termen rezonabil amenzile de circulaţie.

Cele mai importante modificări se referă la înmatricularea maşinilor în străinătate. Ministerul de Interne propune ca „Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul sau reşedinţa în România, să poată circula pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii titlului”.

În acest moment, în România, cu o maşină înmatriculată în altă ţară se poate circula 90 de zile. Potrivit noilor modificări, poliţiştii vor putea solicita inclusiv actul de vânzare-cumpărare al unui astfel de autoturism. Iniţiativa vine după ce s-a ajuns la concluzia că este greu de tras la răspundere un conducător auto implicat într-un accident, posesor al unei maşini cu numere străine.

O altă prevedere importantă propusă în acest proiect de lege este ca şoferii să-şi piardă permisul de conducere daca nu îşi plătesc la timp amenzile de circulaţie.

În prezent, legea spune că un şofer îşi poate achita amenda în cursul anului în care este amendat. Doar că multe dintre contravenţii nu sunt plătite. Propunerile de modificare ale Codului Rutier vor fi dezbătute public în zilele de urmează şi ar putea fi implementate chiar de anul acesta.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro