Miercuri, 24 aprilie 2024 - 7:09:56
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Preşedinţi de consilii judeţene, nemulţumiţi de corecţiile proiectelor pe fonduri UE


19 aprilie 2013

Şefii mai multor consilii judeţene din regiunea Sud Muntenia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de corecţiile financiare aplicate în urma controalelor la proiectele pe fonduri europene, unii catalogând corecţiile drept "abuzuri", alţii propunând ca ANRMAP să plătească acolo unde a aprobat documentaţia.

Preşedinţii mai multor consilii judeţene din regiunea Sud Muntenia, reuniţi joi, la Ploieşti, în şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, şi-au exprimat public nemulţumirea faţă de corecţiile financiare aplicate de autorităţile abilitate să facă verificări la proiectele pe fonduri europene derulate de autorităţile publice.

Astfel, şeful Consiliului Judeţean Giurgiu, Vasile Mustăţea, a afirmat, în cadrul şedinţei, că cea mai mare problemă pentru care sunt aplicate corecţii este cea legată de achiziţiile publice.

În acest context, Mustăţea a spus că, în opinia sa, consiliile judeţene nu ar trebui să mai fie obligate să achite corecţii financiare aplicate pe motiv de deficienţe în derularea achiziţiilor publice în cazul în care Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a aprobat documentaţia şi a publicat-o pe SEAP.

Şeful CJ Giurgiu a spus că ar trebui o reglementare legală în acest sens.

"Noi trimitem documentaţia la ANRMAP să o pună pe SEAP. Atâta timp cât ANRNMAP are obligaţia să o verifice, apoi o pune pe SEAP, (...) atâta timp cât ANRMAP a pus documentaţia pe SEAP, niciun alt organ care vine ulterior să mă verifice să nu mai poată să îmi dea corecţii pentru încălcarea Ordonanţei 34, pentru că ANRMAP este autoritatea de reglementare în domeniu. Vine un alt organism să îmi dea o corecţie după ANRMAP. Aici este contradicţia pe care ar trebuie să o rezolvăm legislativ. Dacă ANRMAP mi-a acceptat documentaţia, să nu mai primesc corecţie", a afirmat Mustăţea.

Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu a apreciat că "la ora actuală, în România, este un fel de întrecere socialistă” în sensul în care „toată lumea care vine (în control - n.r.) dacă nu dă o corecţie înseamnă că nu şi-a făcut datoria de control”.

"Trebuie să stopăm aceste abuzuri", a spus Vasile Mustăţea, care a precizat că în judeţul Giurgiu au aplicate corecţii financiare de peste 10 milioane de lei.

Şi şeful Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu, a spus că Guvernul ar trebui să achite corecţiile financiare aplicate pentru nereguli în procedurile de achiziţie care au fost aprobate de ANRMAP, întrucât ANRMAP, care ţine de Guvern, a verificat documentaţia şi ar trebui să răspundă pentru ceea ce verifică.

 

"Este foarte simplu. Acolo unde ANRMAP nu şi-a coordonat punctul de vedere cu cel al Comisiei Europene, aprobând proiecte care au fost constatate a fi în deficit legislativ de către Comisia Europeană care a trimis auditul în România, în aceste cazuri vina nu este a consiliilor judeţene sau a echipelor care au lucrat la aceste proiecte, ci vina este a ANRMAP care nu şi-a corelat legislaţia proprie cu cea europeană. ANRMAP este reprezentantul Guvernului şi Guvernul trebuie să preia aceste sarcini, sarcina de plată a acestui tip de corecţii financiare", a spus şeful CJ Călăraşi.

Răducu Filipescu a spus că la nivelul Consiliului Judeţean Călăraşi au fost aplicate corecţii financiare de aproape 14 milioane de lei.

Întrebat care este opinia sa privind acest subiect şi dacă susţine ideea ca Guvernul să suporte corecţiile financiare aplicate pentru nereguli în procedurile de achiziţie, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma a spus că Guvernul ar trebui să achite corecţiile financiare impuse la proiecte pe motiv de nereguli în achiziţiile publice verificate de ANRMAP.

"Din moment ce documentaţia a fost declarată validă de prima autoritate a statului care se numeşte ANRMAP, dacă ea greşeşte, atunci să plătească. Acolo nu trebuie să existe nişte salariaţi care numai îşi iau banii şi nu răspund de nimic, ci trebuie să fie salariaţi care să poarte răspunderea banilor pe care îi iau. Să pună mâna să răspundă, să nu mai răspundă judeţele, pentru că atunci facem noi ANRMAP şi închidem subiectul", a spus Cosma.

Mai mult, şeful CJ Prahova a avansat ideea potrivit căreia în vara acestui an, mai exact în luna iulie, va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care va prevedea preluarea la bugetul statului a corecţiilor financiare care se datorează "procedurilor de formă, nu de fond".

 

"Această OUG o să prevadă preluarea de către bugetul statului a tuturor corecţiilor financiare care se datorează procedurilor de formă, nu de fond. Deci ce constată OLAF-ul că s-a furat, că nu s-a făcut lucrarea cum trebuie, că nu s-au respectat cantităţile şi aşa mai departe să se plătească de cei care au urmărit lucrările, respectiv de administraţie. Ce se constată ca viciu de procedură după ce lucrarea s-a terminat, asta să plătească Guvernul. Punct. Pentru că ea a fost verificată de toate verigile statului", a spus preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Unul dintre proiectele pe fonduri europene derulate de Consiliul judeţean Prahova a promit o corecţie financiară de sută la sută în urma verificărilor. Este vorba despre un drum judeţean care leagă Prahova de judeţul Dâmboviţa şi care a costat cinci milioane de euro. După inaugurarea drumului, acestui proiect i-a fost aplicată, iniţial, o corecţie financiară de 25 la sută pentru nereguli în procedura de achiziţie, ulterior aplicându-se o corecţie pe întreaga valoare a proiectului de cinci milioane de euro, corecţie contestată în instanţă, procesul nefiind finalizat.

Controalele făcute la proiecte pe fonduri europene în regiunea Sud Muntenia au impus corecţii financiare de 30 de milioane de euro, cele mai mari corecţii fiind făcute la proiecte de infrastructură rutieră, din cauza unor probleme în procedura de achiziţie sau în derularea proiectului, a spus, la Ploieşti, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat.

Prezent, joi, la Ploieşti, unde a participat la şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, alături de preşedinţii consiliilor judeţene şi de primari din această regiune, directorul ADR Sud Muntenia a explicat ziariştilor că cele mai mari corecţii financiare au fost aplicate proiectelor care au ca obiect dezvoltarea infrastructurii rutiere, proiecte derulate de autorităţile publice.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro