Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 9:37:58
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Premierul francez Jean-Marc Ayrault se opune aderării României la spaţiul Schengen


3 octombrie 2013

Premierul francez Jean-Marc Ayrault a declarat ieri, în Parlament, răspunzând unei interpelări adresate de un deputat al opoziţiei conservatoare, că problema aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu are nicio legătură cu romii, ci cu securitatea frontierelor, subliniind că a discutat de două ori cu omologul român Victor Ponta pe această temă, informându-l că aderarea nu este posibilă de la 1 ianuarie.

„În ceea ce priveşte Schengen, este vorba de fapt de controlul frontierelor, nu de populaţia din interiorul lor (...) statele care vor adera la Schengen trebuie să asigure statele deja membre că frontierele sunt bine controlate, că vor împiedica imigraţia clandestină, că vor lupta împotriva criminalităţii organizate, a traficului de persoane la graniţele Uniunii” a declarat premierul.

„Iar atunci când aceste condiţii nu sunt complet îndeplinite, am discutat despre asta cu omologul meu român, premierul Victor Ponta, şi, ei bine, răspunsul a fost că nu este posibil de la 1 ianuarie anul viitor. România, precum şi Bulgaria, au în continuare de făcut progrese în materie de poliţie, justiţie şi controlul frontierelor” a adăugat şeful guvernului socialist de la Paris.

În acelaşi context. ministrul francez al afacerilor europene, Thierry Repentin, a declarat astăzi pentru RFI că România şi Bulgaria nu vor fi probabil primite în Schengen, nu din cauza problemei imigraţiei romilor, din cauza raportului MCV, care "se pare" că va fi negativ.

"Aşteptăm un raport de la Comisia Europeană, aşa numitul mecanism de verificare ca să ştim care sunt eforturile făcute de cele două ţări pentru securizarea frontierelor.

Speram că va fi un raport pozitiv, dar se pare că nu va fi un raport pozitiv. Nu Franţa va fi împotriva aderării, pentru că aderarea la spaţiul Schengen trebuie aprobată în unanimitate de cele 28 de ţări. Azi credem că cele două ţări mai trebuie să facă eforturi" a declarat ministrul, răspunzând la întrebarea de ce acum două luni, la Bucureşti, premierul Ayrault declarase că România e gata să intre în Schengen cu frontierele aeriene, iar acum Franţa se opune deschiderii spaţiului Schengen.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro