Vineri, 19 aprilie 2024 - 12:26:29
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Elevii români s-au întors la şcoală


24 aprilie 2012

eleviPeste 3.200.000 de elevi şi preşcolari s-au întors, ieri, la şcoală după terminarea vacanţei de primăvară. Spre sfârşitul anului şcolar vor avea loc evaluări la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat


Pe elevi îi aşteaptă, de asemenea, tezele din semestrul al doilea, care se susţin, de regulă, până la 25 mai. Elevii nu vor avea cursuri în zilele libere prevăzute de lege, respectiv marţi, 1 mai (Ziua Muncii) şi luni, 4 iunie (a doua zi de Rusalii).

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, vacanţă de vară este programată în intervalul 23 iunie-9 septembrie, fiind mai scurtă decât cea din 2011, când anul şcolar a început la 12 septembrie.
Anul acesta, în premieră, una dintre săptămânile vacanţei de primăvară, intitulata Scoala Altfel, a fost dedicată activităţilor educative extracuriculare şi extraşcolare, principalul obiectiv fiind implicarea elevilor şi a profesorilor în activităţi de educaţie non-formala, care să pună în valoare talentele, preocupările extraşcolare şi competentele elevilor, în domenii cât mai diverse şi interesante


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro