Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:05:36
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Susţinători ai unirii cu Republica Moldova au defilat cu o sută de maşini de la Bucureşti la Ploieşti


3 decembrie 2015

Membrii Platformei Unioniste Acţiunea 2012 au defilat, marţi, de Ziua Naţională, cu aproximativ o sută de maşini, de la Bucureşti la Ploieşti, ei purtând steaguri tricolore şi transmiţând un mesaj de unire a Basarabiei cu România - ”2018 - anul reîntregirii”

Membrii platformei unioniste au participat, marţi după-amiază, la o acţiune organizată la Ploieşti cu ocazia Zilei Naţionale. Astfel, aproximativ o sută de maşini purtând steagul României şi mesajul ”2018 - anul reîntregirii” au plecat la orele prânzului din Bucureşti şi au ajuns după-amiază în centrul Ploieştiului.

”Este o acţiune în premieră făcută de organizaţia noastră, un miting auto care promovează unirea celor două state româneşti, România şi Basarabia. Din păcate, astăzi sărbătorim marea unire despărţiţi de o graniţă. Sărbătorim Marea Unire de o parte şi de cealaltă a Prutului. Facem acţiuni la Bucureşti, aici, la Ploieşti, la Kahul, la Ungheni, în Moldova. Dorim să facem vizibil acest mesaj: dorinţa noastră de reîntregire naţională este una mare şi dorim să răspândim acest mesaj”, a declarat Mădălina Hriţuleac, membru al Organizaţiei Acţiunea 2012.

El a precizat că deplasarea la Ploieşti a avut loc la invitaţia autorităţilor locale care au donat cărţi bibliotecilor din Basarabia.

Pe platoul din faţa Palatului Culturii din Ploieşti, situat în centrul oraşului, membrii Acţiunii 2012 s-au prins în horă cu localnicii şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, dansând pe muzică tradiţională interpretată de fanfară.

”Le dorim în primul rând «La mulţi, mulţi ani» de ziua lor şi le mai dorim să devină cât mai conştienţi că, din păcate, ţara aceasta nu este întreagă”, este mesajul unioniştilor către români, de Ziua Naţională.

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 este o coaliţie de organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin unirea Republicii Moldova cu România.

Sute de persoane au participat marţi, 1 decembrie, la Chişinău, la un miting în favoarea unirii Republicii Moldova cu România, în timp ce un alt grup, care se opune ideii unificării celor două ţări, a organizat proteste.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 20 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro