Joi, 18 aprilie 2024 - 2:09:15
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Americanii, sondajele şi mintea moldovenilor cea de după Paşte


7 mai 2016


 

Că spaţiul pruto-nistrean e bântuit de năluca schizofreniei mentalităţilor sociale – nu mai e un secret pentru experţii în psihologie socială. Sindromul Stockholm alias adularea călăului de către victimă, reprezintă rezultatul sintetic al politicii de deznaţionalizare, perpetuate de-a lungul secolelor de imperiul rus şi de cel sovietic.

Dezrădăcinarea naţională este cauza principală a schismei identitare din Republica Moldova – avem două limbi, două istorii, două biserici, două Crăciunuri, două zile de 9 mai, două direcţii de integrare. Şi în general, moldovenii preferă să aibă toate celea câte două bucăţi – pentru orice eventualitate, dacă pierzi una, rămâi cu a doua…

În preajma sărbătorilor pascale, în plină pregătiri legate de vopsirea ouălor şi coacerea cozonacilor, două evenimente au marcat viaţa publică din RM: expoziţia tehnicii militare americane în PMAN şi sondajul BOP.

O simplă expoziţie de tehnică militară în PMAN a stârnit furia isterică a stângii extreme, ai căror lideri demult trebuia să fie traşi la răspundere penală pentru subminarea securităţii cetăţenilor şi corupţie activă. Finanţaţi generos din surse ruseşti, Dodon + Usatâi and Co s-au dezlănţuit împotriva evenimentului, extinzând atacul asupra oficialităţilor americane, asupra ambasadei SUA la Chişinău. În viziunea acestora 9 mai este sărbătoare strict rusească, la care trebuie să răsune doar cântecele lui Kobzon. ”Spasibo dedu za pobedu” strigau tinerii socialişti în ziua de 6 mai, mărşăluind falnic pe strada Ciuflea din Chişinău. Pentru aceşti tineri, ai căror bunici nici nu au mirosit praful de puşcă, dar şi alţi retardaţi ai istoriei, le voi spune următoarele. Daca nu debarcau aliaţii occidentali, printre ei şi americanii, la 6 iunie 1944 în Normandia, nu exista nicio victorie asupra nazismului în 1945. Acest adevăr eu îl cunosc nu doar din cârti – bunicul Ion Petrov şi unchiul Vasile Lupaşcu mi-au povestit cu lux de amănunte cum armata sovietică i-a folosit pe soldaţii săi, mai ales cei de altă naţionalitate decât rusa, în calitate de carne de tun. Cu o suta de grame de vodkă şi 50 grame de pâine neagră pe zi, soldaţii erau obligaţi să lupte în tranşee, mulţi din ei pierzându-şi vieţile din cauza incapacităţii comandanţilor ruşi. Erau impuşi să tragă aiurea rafale (tirul armei asupra unui bombardier era ineficient şi inutil) în avioanele inamicului cu pistolul ţintit la tâmpla. Cine încerca sa se opună, era împuşcat pe loc de ofiţerii ruşi. Noaptea, cu riscul de a fi omorâţi, unchiul şi bunelul meu se strecurau în tabără americanilor pentru a cere niscaiva mâncare. Americanii erau generoşi – noroc de conservele, zaharul şi pâinea americanilor – altfel nu mai reveneau de la război bunicul Ion si unchiul Vasile. Si nici “pobeda” nu mai era. Doar că americanii au luptat şi au eliberat Europa, după care s-au întors pe la casele lor. Pe când armata rusă, odată poposită în 1940 şi 1944, a rămas dincolo de Nistru şi se pregăteşte de parada de anul acesta de 9 mai.

Sondajul BOP a venit şi el să condimenteze pasiunile înainte de prezidenţiale. Nimic nou sub soare: moldovenii tot pe Putin îl iubesc, unii lideri scad, alţii, cică peste noapte cresc, sunt semănate iluzii, care din start sunt avortate ca proiecte generatoare de bunăstare pentru cetăţenii Republicii Moldova. Culmea sondajului BOP este constatarea (neroadă din punctul meu de vedre), că ponderea unioniştilor a scăzut (sic!) cu 4 procente în raport cu sondajul BOP precedent.

Apare întrebarea: cui îi convine această manipulare? Fiindcă, a constata azi că unioniştii sunt în scădere, după ce opţiunea unionistă este îmbrăţişată fără tăgăduire de tot mai largi segmente ale societăţii, inclusiv de minorităţile naţionale şi etnice, după impresionantul marş unionist din 27 martie, la care spre deosebire de manifestaţii platformiste, dodoniste şi usatiste  lumea a ieşit din convingere şi nu pentru bani – înseamnă a manipula cu rea-voinţă opinia publică. Sociologii ştiu de ce.

Perspectiva politică, indusă de toate sondajele din ultimul timp, unul mai deocheat decât altul (după cifrele desenate îţi dai seama cine a comandat sondajul), este: dragi moldoveni, i-aţi experimentat pe Filat, Ghimpu şi Plahotniuc – mai experimentaţi şi cu Dodon, Usatâi şi Sandu. Şi mai aşteptaţi vreo 25 de ani, poate-poate va ieşi soarele şi pe uliţa voastră. Doar că ”uliţa” Republica Moldova deja s-a transformat în ghetou – un ghetou din care dezertează tot tineretul, în care satele mor rapid şi irevocabil, un ghetou pentru experienţe politice una mai dezolantă decât alta. Ghetoizarea Republicii Moldova   poate fi evitată doar prin unificarea cât mai rapidă cu România – nu e vorba de exagerare, nici de disperare. Unirea RM cu România este remediul anticancerigen miraculos, restul promisiunilor nu sunt decât paliative, menite să prelungească agonia unei entităţi statale, pe care unii mai visează să o relanseze prin feţe şi partide noi cu apucături vechi.

Sărbătorile pascale ajung la epuizare, moldovenii vor merge duminică şi luni la cimitire pentru a-şi cinsti ascendenţii. Încet, dar sigur,  mulţi moldovenii au înţeles că mesele întinse în cimitire nu mai sunt o aşa zisă ”tradiţie” inamovibilă, ei au înţeles că nu masa întinsă pe mormântul strămoşilor asigură perpetuarea memoriei genetice de neam. Rămâne ca după aceste sărbători pascale moldovenii din Republica Moldova, care tot români sunt, să realizeze cât mai rapid necesitatea revenirii la sursa devenirii lor istorice şi naţionale. Rugăciunile lor să răzbată la Dumnezeu, chiar dacă vor merge în două biserici, vor asculta slujba preotului în două limbi, îşi vor face cruce de două ori şi vor cere sănătate pentru Putin şi pentru…vedeţi şi voi sondajele.

Sursa:blog Ana Guţu


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro