Numele de Transnistria desemnează trei teritorii:
- regiunea autonomă de jure din componenţa Republicii Moldova, aflată la răsărit de Nistru (cu excepţia comunelor din apus de Nistru aparţinând raionului Dubăsari), numită oficial Unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului (UATSN);
- Republica Moldovenească Nistreană (RMN), regiune separatistă autoproclamată, independentă de facto, care controlează acea parte din teritoriul Republicii Moldova, aflată la est de Nistru (malul stâng), dar şi şase comune, precum şi municipiul Tighina, situate la vest de Nistru (teritoriile UATSN şi RMN nu corespund în întregime);
- regiunea ucraineană ocupată de România în decursul celui de-al Doilea Război Mondial, situată între fluviile Bug şi Nistru, care cuprinde partea de Sud a regiunii istorice Podolia, şi regiunea istorică Edisan.
Teritoriul dintre Nistru şi Bug, parte a Ucrainei Sovietice, a fost ocupat de armatele germano-române în vara anului 1941. În urma unui schimb de scrisori şi tratative realizate între Adolf Hitler şi Ion Antonescu, a fost încheiat acordul germano-român semnat la Tighina la 30 august 1941, prin care acest teritoriu a fost încredinţat spre administrarea statului român, statutul său definitiv urmând să fie reglementat după încheierea războiului.
Administraţia civilă română din Transnistria (cum se numeşte de acum înainte teritoriul dintre Nistru şi Bug), care avea în frunte pe guvernatorul Gheorghe Alexianu, s-a ocupat de normalizarea ordinii publice, a vieţii sociale şi de exploatarea economică a acestui teritoriu. Ea va funcţiona până la 29 ianuarie 1944, când în locul ei s-a instituit o administraţie militară temporară [1].
La începutul ofensivei militare germano-române, propaganda românească a glorificat cu mult zel faptele măreţe ale mareşalului Ion Antonescu, una din ele fiind şi ocuparea „Ţării de dincolo de Nistru – Transnistria. Acest teritoriu cu o suprafaţă totală de 42.000 km2, este considerat unul din cele mai roditoare grânare ale Europei, fiind locuit de români, ucraineni şi germani, care toţi la un loc numără 2,3 milioane de suflete.
Administraţia civilă română din Transnistria, împreună cu reprezentanţii armatei germane şi Organizaţia Volksdeutsche Mittelstelle şi-au propus drept obiectiv principal ca Transnistria „să producă cât mai mult şi cât mai bine”, pregătind populaţia ţării să trăiască în spiritul unei Europe Noi.
După sosirea trupelor germano-române în Transnistria, oamenii au ieşit din ascunzători cu feţe deschise şi voioase, casele ucrainenilor au început să sclipească de curăţenie, iar bisericile au fost redeschise. Astfel, coşmarul unui regim bolşevic retrograd, distrugerile operate în sistemul economic după retragerea trupelor sovietice şi elementele unei culturi fictive sunt treptat date uitării”. [2].
[1] VERENCA, O. Administratia civila româna în Transnistria. – Chisinau: Universitas, 1993. P.22.
[2] FRANZ, H. Transnistria – opera constructiva a României în tinutul dintre Nistru si Bug // Der Adler. Editia româneasca. Nr. 1. – Berlin, 08.09.1942. P.16-22.
