Vineri, 29 martie 2024 - 2:11:29
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Cosma către basarabeni: “Cereţi să dea jos monumentul mizeriei, tancul cu ţeava spre Iaşi!” VIDEO


25 iulie 2016


Discurs extraordinar al lui Mircea Cosma, preşedintele Societăţii Cultural Istorice Mihai Viteazul Prahova, la dezvelirea bustului Regelui Ferdinand la Nisporeni, în Republica (deocamdată) Moldova.

Ceremonia de dezvelire a început cu intonarea imnurilor R. Moldova şi României. Ministrul Apărării Anatol Şalaru, prezent la inaugurare, a făcut o comparaţie între figura lui Ferdinand I şi actuala clasă politică. „Moldova are nevoie de oameni de stat. Astăzi avem mulţi politicieni, dar din ei doar doi-trei sunt capabili să facă un sacrificiu. (...) În 1989 am fost aici la o mare adunare în care s-a discutat despre grafia latină, despre limba de stat, şi tot raionul a fost alături de noi, treziţi-vă din nou, că e timpul ca Moldova să decidă încotro s-o ia şi fără d-voastră vom orbecăi încă 25 de ani cum am făcut până acum”, declara Ministrul Apărării.

Dar cel mai impresionant discurs a fost, ca de obicei, cel al lui Mircea Cosma. Politicianul român este probabil cel mai mare adept al ideii de ReUnire ale celor două teritorii româneşti şi nu ratează nicio ocazie de a mai pune o cărămidă pe soclul viitoarei ReUniri a României cu Basarabia.

Vă invităm să urmăriţi discursul lui Mircea Cosma şi pentru o clipă să vă gândiţi la cei din Basarabia, care trebuie să se întoarcă ACASĂ.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro