Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 2:33:49
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Prahova iubeşte Basarabia


11 septembrie 2016

Da, chiar aşa se numeşte Festivalul de folclor ,,Prahova iubeşte Basarabia",  organizat de  Consiliul judeţean Prahova şi Centrul judetean de cultură, aflat la cea de a II-a ediţie. Manifestarea a debutat vineri 9, septembrie 2016, pe scena amplasată lângă Palatul Culturii din Ploieşti şi s-a bucurat de prezenţa unui numeros public şi a mai multor oficialităţi.

Programul a început cu intonarea imnului de stat al Republicii Moldova şi al României, după care au urmat alocuţiuni rostite de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, subprefectul Judeţului Prahova, Mădălina Lupea, vicepreşedintele raionului Hînceşti, Vera Pătraşcu Tănase, ambasadorul Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea, primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre şi  preşedintele Societăţii Cultural-Istorice ,,Mihai Viteazul”, Mircea Cosma. Nu a lipsit nici tradiţionala ,,Hora Unirii”, în care s-au prins atât participanţii de la Festival, cât şi  oficialităţile prezente.

Rând pe rând, au evoluat pe scenă ansambluri folclorice şi interpreţi valoroşi din raioanele Republicii Moldova, înfrăţite cu judeţul Prahova, respectiv raionul Călăraşi (ansamblurile ,,Haiducii” şi ,,Izvoraşul”), raionul Cimişlia (ansamblul “Busuioc Moldovenesc”), raionul Leova (ansamblurile ,,Opincuţa” şi ,,Pruteanca”), raionul Basarabeasca (Ansamblul „Lia”), raionul Hînceşti (Ansamblul „Arcuşul”), raionul Cahul (Ansamblul „Mugurel”) şi raionul Cernăuţi din Ucraina (ansamblul „Perla”).

În deschiderea Festivalului au evoluat Fanfara Prahova, „Rapsozii Prahovei” din Bertea, Ansamblul ,,Periniţa” din Prahova, Orchestra Populară  „Flacăra Prahovei” a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, iar spectacolul s-a încheiat cu recitalul lui Tudor Ungureanu şi al Ansamblului „Ştefan Vodă”  din Republica Moldova. Pe scena a mai evoluat cu un program de muzică folk un artist emerit al Republicii  Moldova, Viorel Burlacu.

Sâmbătă, 10 septembrie, cu începere de la ora 16:30, s-a pornit pe traseul Piaţa Mihai Viteazul – Bulevardul Republicii – Palatul Culturii,  parada portului popular, la care au participat  alături de ansamblurile folclorice din Republica Moldova şi Cernăuţi (Ucraina), ansamblurile „Periniţa”, „Rapsozii Prahovei” din Bertea, „Valea Teleajenului” din Vălenii de Munte, „Măgura Prahovei” din comuna Adunaţi,  „Poieniţa” din comuna Drajna şi ansamblul folcloric din comuna Gorgota, iar de la ora 17:30  a avut loc un impresionant spectacol folcloric pe scena Palatului Culturii.

Tot sâmbătă, 10 septembrie 2016, în prima parte a zilei, oficialităţi din Republica Moldova şi o delegaţie a judeţului Prahova condusă de vicepreşedintele Ludmila Sfîrloagă au avut o întrevedere la ,,Universitatea Petrol-Gaze” pentru a dezvolta pe viitor parteneriate şi a încuraja studenţii basarabeni să studieze la prestigioasa universitate din Ploieşti.Totodată, o parte din ansamblurile venite din Republica Moldova alături de oficialităţi locale şi judeţene, au participat la sărbători locale desfăşurate în judeţul Prahova şi anume: ,,Festivalul Caşcavelei” desfăşurat în comuna montană  Valea Doftanei şi ,,Sărbătoarea castanilor”, din  comuna Măneşti.

Vicepreşedintele Consiliului Judetean  Prahova, Ludmila Sfîrloagă, un promotor  al românismului şi al valorilor naţionale, a subliniat importanţa acestor evenimente şi a încurajat schimbul de experienţă pe teme culturale cu fraţii români de peste Prut.

 

 

 

 

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro