Vineri, 19 aprilie 2024 - 6:04:42
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Experţi europeni ANSA, în Republica Moldova


14 noiembrie 2013

Directorul ANSA din Republica Moldova, Gheorghe Gaberi, a avut o întrevedere cu experţii europeni Adina Ciurea şi Sever Bogdan Putin (ambii din România), aflaţi într-o vizită de lucru la Chişinău, în cadrul programului TAIEX al Uniunii Europene. Această misiune de experţi a avut ca scop consultanţă şi suport la implementarea prevederilor legislative în domeniul protecţiei puilor destinaţi producţiei de carne.

Oaspeţii au informat că vizita a fost instructivă pentru crescătorii de pui pentru carne din R.Moldova, în plan teoretic şi practic. Vorbind aceiaşi limbă nativă, au subliniat experţii, este un avantaj al comunicării, ceea ce a condus la finalizarea mai multor proiecte. Primul, ca importanţă, a fost nominalizat Ghidul crescătorului privind protecţia şi bunăstarea puilor destinaţi producţiei de carne; Fişa de evaluare privind respectarea normelor sanitare veterinare la creşterea puilor respectivi, modul de calcul al densităţii de cazare a puilor etc.

Gheorghe Gaberi a remarcat efortul competent al experţilor în săptămâna lor de lucru la Chişinău şi a subliniat că suportul legislativ şi normativ pentru producătorii de pui pentru carne este foarte necesar în acest moment.  Este important ca pe viitor să se organizeze cursuri speciale de management cu producătorii. Cel mai important însă este ca, pe lângă aspectul economic, producătorii să acorde atenţia sporită pentru obţinerea unei siguranţe a alimentelor la nivelul aşteptat de societate, a mai remarcat directorul ANSA.

Programului TAIEX (Technical Assistance Information Exchange Instrument) al Comisieii Europene este o instituţie ce acordă consultanţă şi asistenţă ţărilor din Europa de Est în vederea racordării legislaţiilor acestora la parametrii europeni. În plan practic, experţii TAIEX au vizitat Fabrica Avicolă Floreni, unde s-au documentat de condiţiile de creştere a păsărilor pentru carne şi au dat o apreciere înaltă condiţiilor de acolo. În toată vizita lor, experţii Adina CIUREA şi Sever Bogdan Putin au fost însoţiţi de Vitalie Cărăuş, şeful Direcţiei supraveghere sanitar-veterinară din cadrul ANSA şi alţi oficiali ai Agenţiei.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro