Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 1:58:00
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Moldoveni, fără vize în UE pentru o perioadă de 90 de zile într-un interval de şase luni


9 ianuarie 2014

Joi, raportorul Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne din cadrul Parlamentului European, Tanja Fajon, va prezenta comitetului său propunerea Comisiei Europene de eliminare a regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova.„Moldova este prima ţară din Parteneriatul Estic care a întrunit toate cerinţele Planului de Acţiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize şi care a parcurs o cale lungă“, a declarat Tanja Fajon pentru moldova.org.

Eurodeputatul a menţionat că votul Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne va fi dat până la sfârşitul lunii februarie, iar votul final va fi acordat în plen de către Parlamentul European prin majoritate simplă. Evenimentul ar urma să aibă loc până în luna mai 2014. „Mă aştept la o dezbatere pozitivă, deoarece există un consens politic puternic în ceea ce priveşte statutul Moldovei de a deveni următorul stat vecin al UE care să beneficieze de regim liberalizat de vize, pregătind calea Moldovei de a-şi continua drumul spre UE“, a declarat Tanja Fajon. Pentru ca decizia să fie aprobată, atât Parlamentul European, cât şi Consiliul de Miniştri trebuie să ajungă la un consens. Textul aprobat ar urma să intre în vigoare la 20 de zile după ce va fi publicat în Monitorul Oficial al Uniunii Europene. Întrebată dacă cetăţenii moldoveni vor putea călători fără vize şi în statele non-Schengen ale UE, precum România, Bulgaria, Croaţia şi Cipru, raportoarea a precizat că guvernele acestor ţări „vor trebui să abroge obligativitatea vizelor pentru cetăţenii Moldovei“. Acelaşi lucru nu este valabil însă pentru Marea Britanie şi Irlanda, care aplică parţial acquis-ul Schengen şi nu fac parte din zona de circulaţie fără frontiere. Cetăţenii Republicii Moldova vor putea beneficia de liberă circulaţie şi în state non-UE, precum Elveţia, Liechtenstein, Islanda şi Norvegia. Cu toate acestea, e un pas foarte important spre UE, unde libertatea de circulaţie este un drept fundamental pentru orice cetăţean.

 

Sursa: moldova.org


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 20 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro