Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 6:09:39
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


S-a întâmplat pe 24 noiembrie


2004 - A fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul Costumelor Populare din România.

1995 - A murit regizorul francez Louis Malle, reprezentant al Noului Val Francez din anii 60 („Amanţii”, „Zazie în metrou”) (n.30.10.1932).

1991 - A murit Freddie Mercury, liderul grupului rock “Queen”; primele piese de mare succes ale trupei, ca şi majoritatea textelor cântecelor au fost compuse de Freddie Mercury, solistul vocal al grupului (n.05.09.1941).

1979 - A murit Adina-Paula Moscu, desenator şi pictor (n.03.03.1908).

1979 - S–a născut Florin Grozea, unul dintre cei trei componenţi ai formaţiei de muzică pop „HI–Q”.

1977 - Adeziunea Spaniei la Consiliul Europei.

1972 - A murit Henri Coandă, inventator, inginer, membru al Academiei Române. În 1907 a expus, pentru prima oară în lume, la Berlin, macheta unui avion fără elice, viitorul avion cu reacţie. Numele său rămâne legat de fenomenul aerodinamic cunoscut sub numele de „efectul Coandă”, brevetat în 1934 (n.07.06.1886).

1970 - S-a născut Dana Mândru, scriitoare de proză şi piese de teatru; piesa „Scara” a fost nominalizată în anul 1997 la Gala Premiilor UNITER pentru „Cea mai bună piesă românească a anului”.

1962 - A murit poetul George Gregorian (n.23.03.1886).

1962 - S-a născut Derrick Murphy, baterist canadian (Chalk Circle).

1958 - S-a născut Carmel (McCourt), vocalistă şi compozitoare britanică (Carmel).

1954 - S–a născut, la Sarajevo, regizorul sârb Emir Kusturica („Pisica albă, pisica neagră”, “Vremea ţiganilor”).

1953 - S-a născut Gary Cooper, vocalist şi compozitor american (Sly Fox).

1947 - S-a născut Dave Sinclair, pianist britanic (Caravan).

1946 - S-a născut Tony Clarkin, chitarist şi compozitor britanic (Magnum).

1945 - S-a născut Lee Michaels, vocalist, pianist şi compozitor american (Sentinels).

1943 - S-a născut Alexandrina Cernov, filolog, membru de onoare al Academiei Române; în prezent locuieşte în Ucraina.

1943 - S-a născut Robin Williamson, multi-instrumentist şi vocalist britanic (Incredible String Band).

1942 - S-a născut Billy Connolly, folkist, compozitor şi actor britanic.

1941 - S-a născut Donald "Duck" Dunn, basist şi compozitor american (Booket T. & The MGs).

1941 - S-a născut Gary Boyle, chitarist britanic (Brian Auger Trinity, Isotope).

1941 - S-a născut Pete (Randolph Peter) Best, baterist britanic (The Beatles).

1941 - A fost deschis de către nazişti, la Terezin (Terezienstadt), cel mai mare lagăr de concentrare de pe teritoriul fostei Republici Cehoslovacia.

1941 - S–a născut Emil Hossu, actor de teatru şi film. Din filmografie : „Secretul lui Bachus”, „Cel mai iubit dintre pământeni”.

1933 - S–a născut Maria Bodor, scenograf .

1932 - S–a născut Dumitru Carabăţ, scenarist şi profesor de scenaristică. Primeşte, în 1963, la Cannes, premiul pentru scenariul filmului „Codin”, scris în colaborare cu Yves Jamiaque şi Henri Colpi („Spre o poetică a scenariului cinematografic”).

1929 - A murit Georges Benjamin Clemenceau, om politic, prim-ministru francez în perioda 1906-1909 (n.29.08.1841).

1927 - A murit Ion I.C.Brătianu, personalitate a politicii româneşti, preşedinte al PNL, de mai multe ori ministru şi prim-ministru, membru de onoare al Academiei Române (n.20.08.1864).

1927 - Vintilă I. C. Brătianu a preluat conducerea PNL şi a guvernului, după moartea lui Ionel I. C. Brătianu.

1925 - S–a născut scriitorul american William F. Buckley, întemeietor al revistei de prestigiu “National Review”; în anul 1966 a iniţiat talk–show–ul „Firing Line”, pentru care a primit Premiul Emmy (1969) şi care a devenit cea mai longevivă emisiune de acest tip din istoria televiziunii americane, încheindu–se abia în 1995.

1920 - A murit Alexandru Macedonski, promotor al simbolismului în poezia românească, fondatorul revistei “Literatorul” şi al cenaclului cu acelaşi nume (n.14.03.1854).

1914 - S–a născut actriţa britanică Geraldine Fitzgerald.

1880 - S-a născut conducatorul arab Abd Al Aziz Ibn Saud, emir din Nejd si imam al wahhabitilor. El a eliberat la începutul secolului XX cea mai mare parte a Peninsulei Arabiei de sub stapânirea otomana si a fondat, în anul 1932, Regatul Arabiei Saudite. Un an mai târziu, avea sa inaugureze epoca extractiilor petroliere masive din aceasta regiune, asigurând regatului saudit unul dintre primele locuri între tarile bogate ale lumii (m.09.11.1953).

1879 - Italia a recunoscut independenţa României. S-au stabilit relaţii diplomatice româno–italiene (24.11/6.12).

1867 - S-a născut Grigore Antipa, biolog român, întemeietorul Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti, vicepreşedinte al Academiei Române (m.09.03.1944).

1864 - S–a născut Henri de Toulouse–Lautrec, pictor şi litograf francez post–impresionist ce a avut un rol important în dezvoltarea artei afişului modern (picturile “Jane Avril”, “Yvette Guilbert”) (m.09.09.1901).

1864 - S-a născut pictorul francez şi litografistul Henri de Toulouse-Lautrec; a abordat o mare varietate de genuri, de la desen, la gravură şi pastel, fiind cel care a realizat afişele unor spectacole pentru celebrul “Moulin Rouge” (m.09.09.1901).

1864 - A fost înfiinţată Casa de Economii şi Consemnaţiuni – C.E.C.

1862 - S-a născut omul politic Vasile Goldiş, membru de onoare al Academiei Române (m.10.02.1934).

1796 - S–a născut, la Mediaş, învăţătorul sas Stephan Ludwig Roth, participant la Revoluţia de la 1848 din Transilvania; pentru activitatea sa revoluţionară a fost condamnat la moarte şi executat (m.1849).

1632 - S–a născut filosoful olandez Benedictus (Baruch) de Spinoza, unul dintre marii precursori ai filosofiei moderne („Etica demonstrată în mod geometric”) (m.21.02.1677).


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 20 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro