Joi, 28 martie 2024 - 5:48:51
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


S-a întâmplat pe 9 aprilie


9aprilie2003 - În răzbiul din Irak, trupele coaliţiei americano-britanice ocupă Bagdadul. Cea mai mare statuie a lui Saddam Hussein este dărîmată cu ajutorul unui transportor blindat american.

1999 - Preşedintele Boris Elţîn cere Occidentului să nu împingă Rusia spre o implicare în conflictul iugoslav, pentru că acest lucru ar însemna declanşarea unui război european sau chiar mondial.

1998 - La Chişinău se dezveleşte o statuie a lui Mihai Eminescu, în faţa Universităţii. Iniţiativa aparţine Uniunii “Vatra Românească” şi “Ligii pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni”.

1991 - Proclamarea independenţei de stat a Georgiei.

1988 - A murit sculptorul Vasile Blendea, autorul unor mari ansambluri monumentale (n.1896).

1976 - A murit Phil Ochs, cântăreţ şi compozitor folk-protest american.

1964 - A murit poetul Mihu Dragomir (Mihail G. Dragomirescu) (n.24.04.1919).

1962 - S-a născut fotbalistul Mircea Rednic.

1961 - A murit Alexandru Kiriţescu, dramaturg şi traducător. A scris comedii satirice (“Gaiţele sau Cuibul de viespi”, “Dictatorul”), evocări istorice ( “Nunta din Perugia”, ”Borgia”, ”Michelangelo”), remarcabile prin conflictul incisiv, varietatea tipologică şi valoarea observaţiei sociale şi psihologice (n.28.03.1888).

1961 - S-a născut Mark Kelly, clăpar britanic (Marillion).

1956 - S-a născut Blackie Lawless, vocalis, compozitor şi basist american (W.A.S.P.).

1948 - S-a născut Philip Wright, vocalist şi baterist britanic (Paper Lace).

1947 - S-a născut ziaristul Horia Alexandrescu.

1946 - S-a născut Les Gray, vocalist britanic (Mud).

1945 - Se constituie, de către PCR, Uniunea Femeilor Antifasciste din România.

1944 - S-a născut Emil Stucchio, vocalist american (The Classics).

1944 - S-a născut Gene Parsons, baterist, chitarist, basist şi vocalist american (Byrds, Flying Burrito Brothers).

1941 - S-a născut sculptorul Iugo Gláss. Stabilit în Germania.

1941 - S-a născut poeta Eugenia Topor.

1940 - A fost inaugurat Aeroportul Internaţional Bucureşti–Otopeni (din mai 2004 se numeste Aeroportul Internaţional Henri Coandă).

1939 - S-a născut Iosif Cheie-Pantea, critic şi istoric literar.

1939 - S-a născut actriţa Anda Caropol.

1934 - A murit inginerul german Oskar von Miller, fondator al Muzeului german de ştiinţă şi tehnologie din Munchen (n.07.05.1855).

1932 - S-a născut Carl Perkins, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.

1926 - S-a născut Hugh Hefner, fondatorul revistei “Playboy”, în 1953. Primele fotografii cu care a pornit revista la drum au fost cele ale actriţei Marilyn Monroe.

1924 - S-a născut Francisc Munteanu, scriitor, regizor, scenarist de film (“Pistruiatul”) (m.13.04.1993).

1924 - S-a născut scriitorul Francisc Păcurariu (m.1993).

1918 - Sfatul Ţării hotărăşte unirea Basarabiei cu România.

1916 - A avut loc, la Ateneul Român din Bucureşti, prima audiţie a Suitei a II-a, de George Enescu, sub bagheta compozitorului.

1916 - S-a născut Cornelia Bodea, istoric, membră a Academiei Române.

1905 - S-a născut William Fullbright, politician american, fondatorul Programului Şcolar Fullbright (m.09.02.1995).

1894 - S-a născut Camil Petrescu, prozator, poet, dramaturg şi filosof (m.14.05.1957).

1865 - S-a încheiat războiul de secesiune din SUA, început la 12.04.1861.

1850 - A avut, loc pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, premiera comediei “Coana Chiriţa sau Două fete şi-o neneacă” de Vasile Alecsandri.

1821 - S-a născut poetul francez Charles Baudelaire (“Florile răului”, “Spleen de Paris”) (m.31.08.1867).

1732 - Primul memoriu înaintat de episcopul Ioan Inochentie Micu Curţii de la Viena, în care cerea respectarea drepturilor acordate clerului unit prin Diploma Leopoldină.

1682 - Robert Cavalier de la Salle a pus stăpânire în numele Franţei asupra Mississippi.

1654 - A murit Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti (1632-1654).

1626 - A murit filosoful britanic Francis Bacon ("Noul Organon") (n.22.01.1561).

1553 - A murit scriitorul renascentist francez François Rabelais. Rabelais a fost pe rând autor satiric, călugăr şi medic, numele său devenind sinonim cu umorul obscen („Gargantua şi Pantagruel”) (n.1494).


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro