Banca Mondială avertizează că încălzirea climatică riscă să agraveze "considerabil" sărăcia pe glob, afectând recoltele agricole şi ameninţând securitatea alimentară a milioane de persoane, relatează AFP.
"Fără o acţiune puternică şi rapidă, încălzirea (...) şi consecinţele ei ar putea agrava considerabil sărăcia în numeroase regiuni de pe glob", avertizează instituţia într-un raport.
Evenimente climatice "extreme" care au loc în prezent "o dată la un secol" ar putea deveni "noua normă climatică", avertizează instituţia. Banca Mondială trage un semnal de alarmă mai ales în privinţa a trei regiuni de pe glob: America Latină, Orientul Mijlociu şi Europa de Est.
Potrivit raportului publicat de Banca Mondială, randamentul culturilor de soia ar putea scădea cu 30 până la 70 la sută în Brazilia, iar cele de grâu riscă să se reducă la jumătate în America Centrală sau Tunisia.
"Consecinţele pentru dezvoltare vor fi grave cu un declin în ceea ce priveşte recoltele, un regres al resurselor acvatice, o creştere a nivelului apelor şi vieţile a milioane de persoane puse în pericol", susţine Banca Mondială, adăugând că populaţiile "cele mai sărace" şi cele mai "excluse social" vor fi primele victime.
"Este clar că nu putem continua pe această cale a emisiilor (de dioxid de carbon, n.red.) tot mai mari şi necontrolate", scrie preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, în momentul în care mobilizarea pe tema climei pare să se revigoreze.
Cele două ţări cele mai poluante de pe planetă, Statele Unite şi China, au încheiat un acord inedit pentru limitarea emisiilor de dioxid de carbon.
În urma unor tratative îndelungate, Fondul Verde al ONU tocmai a primit 9,3 milioane de dolari şi va putea începe să ajute ţările sărace să lupte împotriva încălzirii climatice.
Dar Banca Mondială asigură că trebuie să se meargă mai departe, mai ales petru atingerea scopului de eradicare a sărăciei extreme până în 2030.
Obiectivul se anunţă deja ca fiind "complicat" într-o lume cu plus 2 grade Celsius, dar ar putea fi pur şi simplu imposibil de atins în cazul unei creşteri cu 4 grade Celsius a temperaturilor.
Banca Mondială: Milioane de oameni vor suferi de foame
24 noiembrie 2014
Din aceeaşi categorie:
Curtea de Conturi: Casa de Pensii Publice a făcut plăţi eronate şi nelegale de peste 33 milioane lei
Top articole
-
Comuna Târgsoru Vechi rămâne fără primar! În plin proces de transfer la PSD, Nicolae Drăgan pierde procesul cu ANI!
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Prefectul Virgil Nanu, seful PSD Prahova, abuz în serviciu în cazul primarului de la Târgsoru Vechi!
-
Falsurile din rapoartele prezentate de Marian Nistor consilierilor locali! Cine răspunde?
-
Autodenunţul Irinei Nistor. Candidata PSD la Primăria Câmpina se pregăteşte să blocheze oraşul!
-
Tupeu marca CSM Ploieşti! Miliţianul şef merge mai departe. Posturi noi pentru metodişti: team manager şi scouter!
-
PNL Prahova: Iulian Dumitrescu, candidatul liberalilor la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Bogdan Nica, candidatul PNL la Primăria Ploieşti
-
Volosevici încearcă să îşi spele imaginea pe spatele problemelor Petrolului!
-
Protest al jurnaliştilor prahoveni faţă de comportamentul de tip interlop în sediul Primăriei Ploieşti
-
Ion Radu, primarul comunei Bălţeşti, reţinut pentru 24 de ore
Anul - ediţia nr. 3434
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
Autentificare