Vineri, 19 aprilie 2024 - 5:29:02
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


ALEXANDRION GRUP devine DISTILERIILE ALEXANDRION


13 februarie 2015

ALEXANDRION GRUP îşi creează o nouă imagine şi se identifică de acum înainte sub numele de DISTILERIILE ALEXANDRION. Toate operaţiunile ALEXANDRION GRUP (producţie, distribuţie şi import) având ca obiect de activitate produsele alcoolice vor fi cunoscute de acum încolo sub noul nume. Având un portofoliu de peste 10 branduri produse în Romania la distileria din Dealu Mare, Pleaşa, judeţul Prahova, DISTILERIILE ALEXANDRION au redefinit standardul de excelenţă în cei 20 de ani de prezenţă pe piaţa locală din România.

Noua denumire DISTILERIILE ALEXANDRION identifică o nouă etapă în parcursul de lider al companiei pe piaţa bauturilor spirtoase şi tradiţionale din România. În cei 20 ani de existenţă, Distileriile Alexandrion au creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România şi au căpătat o recunoaştere internaţională de  mare prestigiu prin calitatea de excepţie şi rafinamentul fiecărui produs consacrat.

“Pentru Excelenţa! Acesta a fost motto-ul care ne-a ghidat în toti acesti ani. Iar excelenţa se obţine prin eforturi însemnate, sacrificii şi perseverenţă! Lucrurile perfecte nu se nasc de pe o zi pe alta, iar rafinamentul este o virtute pe cât de greu de atins, pe tot atât de demnă de cei care preţuiesc valorile care contează de-a lungul timpului... Dupa 20 de ani, Distileriile Alexandrion reprezintă nu doar o companie românească puternică, ci un model de business matur, un reper al competenţei şi seriozităţii în producţia băuturilor alcoolice de calitate”, a declarat Nawaf Salameh, Fondator şi Preşedinte al Distileriilor Alexandrion.

Distileriile de la Bucov - Pleaşa se află în inima arealului Dealu Mare (cunoscut înainte ca Dealu Frumos), regiune situată din punct de vedere geografic pe paralela de 45 de grade, asemeni regiunii franceze Bordeaux. Distileriile Alexandrion preiau şi dezvoltă elementele definitorii ale unui mediu binecuvântat, promovând aceste adevărate comori ale locului, precum  calitatea extraordinara a apei, a vinurilor, a fructelor de tot felul şi valorificând, totodată, tradiţiile zonei, experienţa extraordinară a cultivatorilor din împrejurimi cât şi dărnicia şi talentul lor înnăscut în domeniul străvechi al cultivării viţei de vie şi producerii vinurilor. Activităţile proprii de creaţie încearcă să desăvârşească această minunată zestre prin rafinamentul distilatului produs în fabrică şi calitatea netă a tuturor produselor lansate pe piaţă.

Distileriile se întind pe o suprafaţă de 200.000 mp şi beneficiază de cele mai moderne tehnologii din Europa: distilerii multifunctionale, unice în România (pentru vin, fructe si cereale),  cramă subterană cu o capacitate de 3000 butoaie şi  secţie de îmbuteliere de 10,000 mp.

Operaţiunile Distileriilor Alexandrion cuprind producţia, importul şi distribuţia de băuturi alcoolice în România. Portofoliul de produse al Distileriilor Alexandrion cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piaţă, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti.

Dintre brand-urile de notorietate produse de Distileriile Alexandrion la distileria proprie de la Pleaşa din judeţul Prahova, s-au detaşat faimosul vinars Brâncoveanu XO şi VSOP, Alexandrion 5* şi 7*, Vodka Alexander şi Vodka Kreskova, afinata şi vişinata Saber Premium, dar şi alte produse care au asigurat companiei recunoaşterea ca lider al calităţii în România.

Distileriile Alexandrion au importat selectiv numai acele tipuri de băuturi pe care nu le putea produce: Glenfiddich - cel mai cunoscut şi vândut Single Malt la nivel global şi în România,  Single Malt The Balvenie, Triple Malt Monkey Shoulder, Cognac Camus şi digestive Fernet Branca.

In cei 20 de ani, Distileriile Alexandrion au însemnat:

  • Peste 223 milioane sticle vandute; 
  • Peste 120 milioane litri produşi
  • Peste 470.000 sticle de vinars Brâncoveanu

 

Anul trecut, Distileriile Alexandrion au însemnat: 

  • Peste 12 milioane sticle vandute; 
  • Peste 8 milioane litri produşi
  • Peste 650.000 sticle exportate

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro