Joi, 28 martie 2024 - 2:31:28
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Trenul electric „made in România” care merge cu până la 160 km/h


27 februarie 2015

Fabrica din Craiova care a construit prima garnitură electrică din ţară va finaliza în curând şi al doilea tren de acest fel. Compania intenţionează ca, în viitor, să devină exportator de trenuri pe piaţa internaţională. Planul este ca noul tren să aibă curse pe ruta Craiova – Constanţa, relatează Digi24.ro.

„Acesta este geamănul trenului Hyperion, lansat anul trecut în România, şi care se bucură de foarte mare succes. Constructorii au acum un ritm accelerat de fabricare pentru că se doreşte ca la 1 iunie această garnitură să fie pusă în circulaţie”, a explicat Cosmin Stuparu, reporter Digi24.

„Acesta este ultimul vagon al celui de-al doilea tren Hyperion. Este un vagon motor realizat în proporţie de aproape 100%. Săptămâna viitoare va fi livrat la montaj general, unde va fi finalizat”, a povestit Mugur Marinescu, inginer confecţii metalice.

Construcţia trenului va costa aproape 5 milioane de euro. Spre deosebire de Hyperion 1, care circulă acum pe traseul Craiova – Bucureşti – Braşov şi a fost finanţat aproape exclusiv din fonduri europene, acum fabrica investeşte bani din bugetul ei.

„Cu optimism spunem că la sfârşitul anului o să-l facem şi pe al treilea, pe care să îl băgăm în circulaţie din 2016”, a declarat directorul executiv Ion Gârniţă.

Pentru moment, capacitatea de producţie este limitată la cel mult patru trenuri pe an, în condiţiile în care investiţia se amortizează greu. „Un tren care funcţionează încărcat la o capacitate de 70-75% îşi poate scoate costurile fără să intre pe câştig cam în 7-8 ani”, a menţionat Radu Zlatian, consultant al fabricii producătoare Softronic.

Trenul Hyperion are patru vagoane care pot transporta 200 de pasageri cu viteza maximă de 160 de kilometri la oră.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro