Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat ca autostrada Sibiu-Pitesti ar putea fi finalizata în 2020. Studiul de fezabilitate urmeaza sa fie realizat anul viitor, în timp ce constructia va dura 3 sau 4 ani.
"Fezabilitatea va trebui facuta în mod serios, cu studii geo, cu studii topo, sunt lucrari care nefacute au stat la baza greselilor pe care le constatam, de genul Orastie-Sibiu, deci nefacute bine. Ele vor trebui facute temeinic, ca sa putem sa avem o baza pentru proiectare corecta si, dupa aceea, pe baza unui proiect bine fundamentat sa putem sa facem pasul urmator, o constructie pe care sa nu trebuiasca sa o demolam ulterior. Studiul de fezabilitate pentru Pitesti-Sibiu este deja în derulare, s-a împartit pe cinci tronsoane. Doua din ele la capete, care ridica mai putine probleme de mediu, (...) au început si ar fi trebuit sa se termine chiar în aceasta perioada în care discutam acum. Celelalte trei, de la mijloc, au probleme de mediu, în sensul ca se afla în Natura 2000, si acolo dureaza ceva mai mult", a afirmat Costescu.
În urma unor consultari publice a fost stabilit traseul autostrazii, respectiv varianta trei din cele cinci propuse.
"Este varianta trei. O zona care nu atrage mari probleme sau orgolii, pentru ca trosoanele de mijloc sunt peste munte si nu hotâram daca trecem printr-o localitate sau alta, ci de fapt daca mergem pe o vale sau alta, deci nu au fost foarte mari dispute pe aceasta tema", a precizat Costescu pentru Mediafax.
Întrebat daca autostrada va fi finalizata în anul 2020, Costescu a raspuns afirmativ, aratând însa ca termenul include "o marja destul de optimista". El a afirmat ca în Italia si Spania faza de pregatire a unui astfel de proiect dureaza 5-6 ani, fata de 2 în România, la care se adauga executia propriu-zisa de 3-4 ani.
TITLURILE ZILEI:
• O stradă importantă din Slănic s-a surpat! Specialliştii evaluează dezastrul! • Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran! • Tanăr bătut măr într-un centru comercial din Blejoi • O stradă importantă din Slănic s-a surpat! Specialliştii evaluează dezastrul! • Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran! • Tanăr bătut măr într-un centru comercial din Blejoi
Traseul pentru autostrada Piteşti-Sibiu a fost stabilit
20 decembrie 2015
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
DNA solicită redeschiderea dosarului Ferma Dacilor
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
Anul - ediţia nr. 3457
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare