Marţi, 23 aprilie 2024 - 10:48:00
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Când dispar taxele pentru serviciul roaming în UE


25 ianuarie 2017

Tarifele de roaming în Uniunea Europeană vor fi eliminate începând cu 15 iunie 2017, potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementare şi Administrare în Comunicaţii (ANCOM).

„Începând cu data de 15 iunie 2017, utilizatorii finali din România (cu abonamente sau cartele) vor putea folosi minutele/SMS-urile/MB(GB), disponibile la nivel naţional în afara propriei reţele, inclusiv în roaming în interiorul UE, fără alte costuri suplimentare.

În cazul utilizatorilor finali de cartele şi a celor care beneficiază de planuri tarifare nelimitate, furnizorii vor putea aplica anumite limite rezonabile în ceea ce priveşte serviciile de date consumate în roaming în interiorul UE. Principiile pentru stabilirea acestor limite rezonabile au fost agreate la nivel european, dar ANCOM are mai multe responsabilităţi în ceea ce priveşte modul concret în care acestea vor fi aplicate şi monitorizate”, a declarat Cătălin Marinescu, într-un interviu pentru jurnaliştii de la Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a clarificat, la sfârşitul anului trecut, neînţelegerile provocate de normele privind roamingul în spaţiul UE.

„Vreau să fiu foarte clar: am decis eliminarea roamingului. Nu mai trebuie să plătiţi din iunie 2017.

Roamingul înseamnă să călătoreşti, să circuli în interiorul Uniunii Europene, să mergi în vacanţă. În medie, europenii călătoresc 12 zile pe an. Comisia, prin normele de aplicare, a decis eliminarea taxei de roaming pentru minimum 90 de zile pe an pentru milioanele de oameni care călătoresc: studenţi, turişti, oameni de afaceri.

Aceştia au nevoie de protecţie, nu clienţii care locuiesc permanent în străinătate şi au abonament acasă”, a explicat Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Precizările vin după ce o parte a presei europene a relatat că taxa de roaming nu va fi eliminată.

De la 30 aprilie 2016, utilizatorii români care au ales planurile tarifare de bază pentru serviciile de roaming (Eurotarifele) comunică în ţările UE la aceleaşi costuri ca în România, la care operatorii pot adăuga o taxă suplimentară de maximum 5 eurocenţi / minut pentru apelurile efectuate către statele membre UE, şi de maximum 1,14 eurocenţi / minut în cazul apelurilor primite, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

În ceea ce priveşte SMS-urile, operatorii pot adăuga cel mult 2 eurocenţi pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) către ţările UE, în timp ce accesul la internet poate fi taxat suplimentar cu maximum 5 eurocenţi / MB (toate fără TVA).


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro