Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:34:28
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Start-up Nation, aprobat prin lege: Condiţii modificate la programul ce va finanţa anual mii de IMM-uri


28 aprilie 2017

Ordonanţa ce reglementează programul Start-up Nation România, în cadrul căruia întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) vor putea solicita sprijin financiar de până la 200.000 de lei, a fost aprobat astăzi prin lege de către Camera Deputaţilor, însă cu anumite modificări faţă de regulile stabilite iniţial de Guvern. În perioada următoare vor fi publicate şi normele pentru aplicarea programului şi se va anunţa data începând de la care antreprenorii vor putea depune cererile de finanţare.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, ce reglementează programul Start-up Nation România, a fost aprobată astăzi, prin vot decisiv, de către Camera Deputaţilor. Asta înseamnă că proiectul legii de aprobare a OUG nr. 10/2017 mai are nevoie doar de semnătura preşedintelui României pentru a se aplica.

Pentru a continua să producă efecte, toate ordonanţele emise de Guvern trebuie să fie supuse aprobării parlamentarilor, aşa cum prevede Constituţia. Astfel, aleşii poporului pot fie să aprobe o ordonanţă exact în forma stabilită de Executiv, fie s-o aprobe cu unele modificări (adică aşa cum s-a întâmplat acum cu Start-up Nation). Concret, principalele modificări aduse programului Start-Up Nation România vor fi:

  • în cazul în care o persoană fizică a desfăşurat în anul anterior sau până la data deschiderii programului de finanţare activităţi economice prin intermediul unei întreprinderi existente, ea va putea înfiinţa o societate nouă şi va putea solicita sprijin financiar pentru un cod CAEN diferit, acest aspect nefiind amintit în forma actuală a OUG nr. 10/2017;
  • în cadrul programului se va utiliza atât mecanismul rambursării cheltuielilor efectuate, cât şi cel al decontării cererilor de plată. Forma valabilă în prezent a OUG nr. 10/2017 nu prevede modalitatea prin care antreprenorii intră în posesia ajutorului financiar nerambusabil;
  • numărul minim de locuri de muncă nou-create va fi redus de la două la unul singur şi acesta va trebui menţinut doi ani de la data finalizării implementării proiectului;
  • normele pentru aplicarea OUG nr. 10/2017 vor fi aprobate prin ordin de ministru, nu prin hotărâre a Guvernului, aşa cum este stabilit acum.

Înscrierea în Start-up Nation va putea fi făcută în perioada următoare, termenul estimat de către oficialii Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) fiind a doua jumătate a lunii mai 2017

IMM-urile beneficiare ale programului Start-up Nation România, ce se va derula între anii 2017 şi 2020, sunt întreprinderile înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017 şi care îndeplinesc următoarele condiţii:

  • sunt societăţi comerciale, înfiinţate în baza prevederilor Legii societăţilor comerciale nr. 31/1990;
  • sunt societăţi cu răspundere limitată - debutante (SRL-D), înfiinţate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri;
  • sunt societăţi cooperative, înfiinţate conform Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei.

Totodată, antreprenorii care au mai desfăşurat activităţi economice în trecut pot solicita sprijin financiar pentru finanţarea unor idei de afaceri noi, pe care nu le-au desfăşurat în anul anterior înscrierii în program sau în anul depunerii cererii de finanţare, până la deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor, prin intermediul altor societăţi comerciale.

Prin urmare, antreprenorii care se regăsesc în această situaţie, având activitate economică în trecut, pot înregistra la Oficiul Registrului Comerţului (ORC) o întreprindere cu un cod CAEN nou, diferit de cel desfăşurat în trecut, devenind astfel eligibili în cadrul programului Start-up Nation.

Prin programul Start-up Nation Romania se acordă ajutor de minimis unui număr maxim anual de 10.000 de beneficiari, în sumă maximă de 200.000 lei / beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Beneficiarul va avea obligaţia de a suporta integral valoarea cheltuielilor neeligibile, dacă intervin în implementarea programului de finanţare, dar şi orice cheltuială care depăşeşte valoarea ajutorul maxim acordat.

Sumele necesare implementării programului Start-up Nation Romania se asigură anual de la bugetul de stat cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul MMACA şi / sau din fonduri externe.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 20 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro