Marţi, 19 martie 2024 - 6:05:30
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


ANAF a implementat poprirea electronică


24 iunie 2017

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat vineri că este funcţional sistemul de comunicare a actelor de executare către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice.

Prin intermediul acestui sistem, potrivit ANAF, este asigurată o comunicare rapidă şi eficientă a actelor de executare si sunt înlăturate deficienţele legate de întârzierea ridicării măsurii popririi conturilor bancare în cazul stingerii obligaţiilor fiscale, astfel încât activitatea contribuabililor să fie cât mai puţin afectată.

Sistemul de comunicare a actelor de executare catre institutiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanta este realizat în baza Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 691/2017 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora.

Poprirea electronică are în vedere debirocratizarea şi simplificarea procedurilor administrative, precum şi modernizarea şi eficientizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”, se arată în comunicat. Acest sistem asigură, potrivit Fiscului, comunicarea actelor de executare emise de către organele fiscale centrale către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice, respectiv a adreselor de înfiinţare a popririi banilor şi a deciziilor de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităţilor băneşti.

Obiectivele implementarii acestui sistem sunt, potrivit ANAF, scurtarea duratei de comunicare a actelor de executare, inclusiv cele emise ca urmare a încetării măsurilor de executare silită, reducerea costurilor de comunicare/operare pentru părţile implicate şi ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire în timp real.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Clinica Roua


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro