Vineri, 19 aprilie 2024 - 6:36:40
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


O companie aeriană vrea să scoată toate scaunele din avioane şi să introducă locuri în picioare


3 iulie 2017

Reprezentanţii unei companii aeriene low cost din Columbia au anunţat că vor să scoată toate scaunele din avioanele companiei pentru ca pasagerii să stea în picioare, relatează „The Independent”.

Astfel, reprezentanţii companiei VivaColombia vor să scadă preţul unui bilet de avion pentru ca zborurile să fie accesibile şi pentru columbienii cu venituri mici. De asemenea, compania speră că în acest fel va transporta mai mulţi pasageri pe fiecare cursă.

„Se fac cercetări privind posibilitatea de a zbura în picioare. Suntem foarte interesaţi de orice modalitate de a face călătoriile mai puţin costisitoare. Cui îi pasă dacă nu ai parte de divertisment pe parcursul unui zbor de o oră? Sau că nu primeşti alune?”, a declarat Wiliam Shaw, fondatorul şi directorul VivaColombia, pentru publicaţia „Miami Herald”.

Ideea locurilor în picioare în avion nu este total nouă. Compania low cost irlandeză Ryanair a propus introducerea unor zone cu locuri în picioare încă din 2010. Pasagerii ar fi putut avea centuri de siguranţă, însă şeful de la acea vreme al companiei Ryanair, Michael O’Leary, a menţionat că centurile nu sunt neapărat necesare.

„Un avion este doar un autobuz cu aripi. Dacă avionul se prăbuşeşte, Doamne fereşte, o centură de siguranţă nu te va salva. Nu ai nevoie de o centură de siguranţă la metroul londonez”, a mai spus el.

Deocamdată însă, autorităţile din domeniul aviaţiei nu au aprobat locurile în picioare în nicio ţară din lume.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro