Vineri, 29 martie 2024 - 12:00:46
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Ponta a anunţat câte persoane vor fi concediate


11 iulie 2013

Premierul Victor Ponta a anunţat câţi oameni vor rămâne pe drumuri în perioada următoare. În numele eficientizării aparatului administrativ vor fi disponibilizaţi în curând peste 2.800 de bugetari. În plus, toate posturile vacante au fost deja desfiinţate printr-o ordonanţă de urgenţă.

În plus, prim ministrul a mai spus că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se restructurează, cel puţin pe hârtie, în baza unei ordonanţe adoptate recent, pe baza unei strategii convenite cu Banca Mondială. Astfel, Garda Financiară dispare şi în locul ei se creează Direcţia Antifraudă. Chiar dacă, teoretic, angajaţii ar trebui să susţină anumite teste, Victor Ponta nu crede că se va renunţa la cineva.

"Nu, nu cred că vor fi disponibilizări (la ANAF, n.r.). Posturile se păstrează. Dar nu înseamnă că absolut toată lumea va fi trecută. Sunt nişte teste pe care trebuie să le dea cei de acolo şi s-ar putea ca nu toţi să corespundă", a spus primul ministru.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro