Retratarea fiscală a contractelor comerciale a reprezentat instrumentul predilect al inspecţiilor fiscale din ultimul an. şi nu numai: de câteva luni, autorităţile de management al programelor finanţate din fonduri europene recalifică natura contractelor încheiate de beneficiarii acordurilor de finanţare sau de partenerii acestora cu experţii implicaţi în proiect, cu consecinţa respingerii la rambursare a acestor cheltuieli, ca fiind neeligibile

În acest an, contractele de drepturi de autor şi convenţiile civile au continuat să ocupe prima poziţie în topul retratărilor efectuate în cadrul inspecţiilor fiscale. Deşi în timp aceste contracte au suferit semnificative îmbunătăţiri în vederea reflectării realităţii economice,ANAF câştigă încă testul bazei materiale folosite de beneficiarii de venituri (birou stabil, cărţi de vizită, maşini de serviciu – toate provenind de la angajator şi trădând raporturi de subordonare şi dependenţă).
Un element de noutate al anului 2013 în ceea ce priveşte retratarea contractelor (în special a convenţiilor civile) îl reprezintă recalificările convenţiilor civile de către autorităţile de management al programelor finanţate din fonduri europene. Spre exemplu, în partea de vest a ţării, rambursările din cadrul proiectelor POSDRU (Programul Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane) pun mare accent pe tipul contractelor utilizate în cadrul proiectului. Mai exact, sunt refuzate la rambursare, ca fiind cheltuieli neeligibile, sumele plătite în baza convenţiilor civile de beneficiarii contractelor de finanţare, către experţii pe termen scurt. Lucrările încredinţate acestor experţi, cu termen de finalizare între 3 şi 5 luni, sunt considerate ca neavând caracter incidental, cu implicaţia considerării formei de contractare – convenţie civilă – ca încălcând dispoziţiile legale.

Un argument în plus al caracterului dependent al activităţii experţilor îl reprezintă de multe ori forma de remunerare a acestora (lunară), autorităţile de management fiind de părere că, pentru astfel de activităţi, singura forma corectă de contractare o reprezintă contractul de muncă.

Recent, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat o decizie îngrijorătoare pentru structurile de optimizare fiscală, creând precedentul judiciar al retratării fiscale a contractelor – atât din perspectiva naturii contractului, cât şi din perspectiva părţilor acestuia.

„Prevederile contractuale, chiar dacă constituie un element care trebuie luat în considerare, nu sunt esenţiale pentru identificarea prestatorului şi a beneficiarului unei prestări de servicii (…). Se poate face abstracţie de acestea în special în cazul în care se dovedeşte că nu reflectă realitatea economică şi comercială, ci constituie un aranjament pur artificial, lipsit de realitate economică, efectuat cu unicul scop de a obţine un avantaj fiscal (…)“. - (C 653/11 Paul Newey).

Există indiscutabil cazuri în care optimizarea fiscală a fost dusă la extrem, însă acest lucru nu ar trebui să îndreptăţească organele de control să recalifice în masă contractele comerciale.

În această dispută, Fiscul mizează atât pe intimidarea contribuabilului în atacarea deciziei de impunere, cât şi pe desistarea acestuia - în condiţiile în care soluţionarea unui litigiu fiscal durează aproximativ doi ani. De asemenea, nu trece neobservată tendinţa instanţelor româneşti, ca, din comoditate, superficialitate sau părtinire, să nu administreze probele cerute de contribuabil şi,  lucrând mai mult cu prezumţii, să dea câştig de cauză Fiscului.
Revine contribuabilului misiunea de a-şi structura cât mai corect din punct de vedere economic şi juridic opţiunile de contractare, astfel încât acestea să reziste testului final al retratării fiscale. În caz de dispută, instanţele rămân ultimul arbitru al bunelor intenţii ale contribuabililor, căci „revine instanţei (…) să verifice, printr-o analiză globală a circumstanţelor litigiului principal, dacă prevederile contractuale nu reflectă cu adevărat realitatea economică“. - (C 653/11 Paul Newey).