Joi, 18 aprilie 2024 - 11:34:43
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Un nou aeroport în România, la Braşov


14 ianuarie 2014

Lucrările la mult-aşteptatul aeroport de la Ghimbav-Braşov sunt, momentan, în conservare, până la primăvară, când se va relua turnarea a 50% din stratul de beton de pe viitoarea pistă, partea de infrastructură fiind deja finalizată. Concret, în acest an, vor fi realizate restul suprafeţelor de rulare, dintre pistă şi apront (locul de parcare al avioanelor), lucrări care din punct de vedere tehnic sunt similare cu cele de la pistă, după care proiectul va continua cu realizarea celorlalte instalaţii necesare, astfel ca obiectivul să devină funcţional.

„Se vor executa lucrările de balizaj – instalaţii electrice şi de semnalizare, necesare unui aeroport de talia celui pe care dorim să-l realizăm la Braşov. De asemenea, se va lansa licitaţia pentru construirea turnului de control, iar dacă lucrurile permit, în sensul că vom obţine finanţare, vrem să atacăm şi terminalul. Dacă nu, vom începe lucrările anul viitor . Menţionez faptul că toate aceste lucrări au fost realizate din resurse proprii, respectiv credit bancar, dar sperăm că vom obţine şi un sprijin guvernamental”, a explicat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Mihai Pascu.

Acesta a mai precizat că există un interes crescut şi din partea investitorilor şi potenţialilor parteneri privaţi. El a reamintit faptul că, în septembrie 2013, a participat la cea de a doua conferinţă internaţională de aviaţie de la Istanbul, unde au participat toate organismele care se ocupă de aviaţie din lume.„Acolo am prezentat şi proiectul aeroportului de la Braşov, care a trezit interes printre cei prezenţi, pentru că Braşovul este cunoscut ca fiind motorul de dezvoltare economică a întregii regiuni. Din punct de vedere politic, strategic, inclusiv geografic, este de foarte mare interes pentru că toate datele statistice relevă că această zonă din curbura arcului carpatic este extrem de importantă”, a subliniat Pascu.

Potrivit estimărilor, aeroportul de la Braşov va avea un trafic de circa un milion de pasageri pe an.

sursa: Bună ziua, Braşov


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro