Joi, 28 martie 2024 - 1:22:26
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Se reiau negocierile cu FMI


23 ianuarie 2014

Victor Ponta a anunţat că vor fi reluate discuţiile cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru a aproba evaluarea de etapă a respectării acordului de stand-by cu România. Cu toate acestea premierul a ţinut să amintească de blocajul care s-a declanşat odată cu refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a semna scrisoarea precedentă.

Premierul a anunţat miniştrii la începutul şedinţei de Guvern ca vor fi reluate discuţiile cu FMI, cerându-le să pregătească listări, reforme şi tot ce au de adoptat.

„Din punctul de vedere al Guvernului, tot ce am negociat cu CE, BM şi FMI e valabil, toate reformele pe care nu l-am asumat le facem în continuare. Există un singur punct, care ţine de interesul politic al preşedintelui Traian Băsescu, dar probabil după alegerile europarlamentare nu va mai fi un blocaj. Interelele politico-electoral ale preşedintelui dispar, probabil, după europarlamentare”, a declarat premierul Ponta.

Acordul stand-by este suspendat pentru moment, neavând consecinţe economice directe. Preşedintele a refuzat să îşi pună semnătura pe scrisoarea destinată boardului FMI, scrisoare care a fost negociată de către Chiţoiu şi Voinea fără a avea mandat din partea sa, conform legislaţiei în vigoare. Motivul principal pe care preşedintele l-a invocat a fost angajamentul Guvernului de a intorduce noi accize la combustibil, măsura considerată de către preşedinte nenecesară.

Deşi premierul a cedat şi a anunţat amânarea introducerii accizei până la data de 1 aprilie, preşedintele a anunţat că nu va semna scrisoarea dacă nu se va renunţa complet la aceste intenţii.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro