Joi, 28 martie 2024 - 5:21:44
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Agricultura, o investiţie de viitor


8 mai 2012

fermaDacă plasamentele financiare vi se par riscante, atunci investiţi economiile într-o fermă. Pe siteul Imobiliare.ro găsiţi ferme de vânzare cu preţuri cuprinse între 33.000 de euro şi 1,8 milioane de euro.Agricultura reprezintă viitorul, iar aceasta sintagmă este pe buzele tuturor în ultima perioadă. Nu mai devreme de anul trecut, Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, declară că în următorii 20 de ani cei care investesc în agricultură vor fi cei mai bogaţi romani.


Am încercat să aflăm dacă există ferme de cumpărat "de-a gata" şi am găsit pe siteul Imobiliare.ro o întreagă secţiune cu ferme de vânzare, cu preţuri cuprinse între 33.000 de euro şi 1,8 de milioane de euro.


Cea mai scumpă fermă pe vânzare pe Imobiliare.ro costă 1,8 milioane de euro, are o suprafaţă utilă de 300.000 de metri pătraţi, fiind amplasată în comună Vânători, judeţul Galaţi.
Destinaţia anterioara a fost lac de pescuit sportiv, iar destinaţia recomandată este zona de agrement sau catier rezidenţial. Terenul va fi vândut cu tot ce se afla pe el: casa mobilată, utilaje agricole. Suprafaţa construită este de 1.000 de metri pătraţi, în timp ce suprafaţa totală ajunge la 300.000 de metri pătraţi.
Utilităţile sunt demne de orice vilă cu pretenţii din Cartierul Primăverii şi includ sistem încălzire cu centrala proprie, calorifere, curent, apă, canalizare, fosa septică, gaze, cablu TV, telefon, naţional şi internaţional, centrală telefonică, aer condiţionat, acces internet prin cablu, fibră optică, dial-up sau wireless.
De asemenea, fermă are contor de gaze, telecomanda pentru poarta acces auto, sistem de alarmă, senzor de fum şi video interfon pentru grădină. Alte spaţii utile sunt reprezentate de spaţiul verde amenajat, parcarea proprie, dependinţe şi anexe, spaţiu depozitare, crama, pivniţa şi rampa de acces pentru camioane.

Dacă nu va lăsa buzunarul, puteţi opta pentru o fermă ceva mai ieftină: 1,4 milioane de euro. Ferma este amplasată în comună Joita, la 17 kilometri de Bucureşti, accesul făcându-se de le Autostrada Bucuresti-Pitesti.


Suprafaţa utilă este de 10.100 de metri pătraţi, cea construită ajunge la 10.500 de mp, în timp ce suprafaţa totală a terenului este de 52.250 de mp. Hala este construită în 1985, are 30 de încăperi, patru grupuri sanitare şi un garaj.Beneficiază de spaţii utile precum parcare proprie, anexe şi spaţiu verde amenajat şi acces pentru camioaneele de marfă, chiar şi în interiorul clădirii.
Fiecare nivel al halei are două săli de 600 mp cu câte o anexă de 50 mp, destinaţie anterioară fiind de fermă avicolă. Destinaţia recomandată este tot de fermă avicolă, fermă de animale mici sau ciupercărie. Autorizaţiile şi avizele sunt la zi, proprietarul având toate actele necesare (cadastru, intabulare, impozite la zi), dar şi autorizaţiile necesare funcţionării că "fermă creştere păsări".
Preţul de referinţă este de 1,39 milioane de euro, reprezentând 138 euro/mp construit cu teren şi utilităţi incluse, preţ final în funcţie de modul de plată, achitabil pe loc (cu discount), în transe la proprietar (3 transe în 12 luni cu dobândă 0%) sau închiriere cu intenţie de cumpărare.


Pentru cine nu dispune de asemenea sume, există oferte şi mai avantajoase. Astfel, pentru 60.000 de euro puteţi intra în posesia unei ferme situată în Husasău de Tinca, judeţul Bihor.
Hala are o suprafaţă de 750 mp pe un teren de 6.000 mp şi este construită în anul 2010, la roşu, cu geamuri şi uşi montate, destinaţia anterioară fiind de cultură a ciupercilor comestibile.


Construcţia este compartimentata astfel: coridor, 11 încăperi şi pod înalt parţial placat cu dulapi. Destinaţie recomandată este cea de activităţi agrozootehnice (depozit cereale sau creşterea animalelor/păsărilor). Hala este poziţionată la marginea localităţii.
Dacă banii chiar sunt o problemă, atunci puţei investi mult mai puţin într-o mică fermă. Pentru numai 33.000 de euro puteţi deveni proprietarul unei mici ferme în Grebenisu de Câmpie, judeţul Mureş. Suprafaţa totală a terenului este de 30.000 de mp, în timp ce construcţia are doar 380 de mp.
Imobilul are doar două încăperi, iar la capitolul utilităţi este trecut doar curentul electric. Locaţia este împrejmuită cu gard, destinaţie anterioară a fost grajd, iar cel mai bine aici s-ar preta o fermă.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro