Vineri, 19 aprilie 2024 - 11:02:21
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Angajatul viitorului - deschis specializărilor multiple


21 mai 2012

angajatUna dintre problemele existente pe piaţa forţei de muncă este polarizarea joburilor, fenomen care poate fi depăşit printr-o flexibilitate mai mare a angajaţilor şi prin dobândirea unor competente noi, ceea ce presupune o specializare multiplă.


Adâncirea crizei din Europa şi revenirea economiei din Statele Unite ale Americii distrag atenţia de la o problemă importantă care persistă de multă vreme, şi anume cea a locurilor de muncă.
Piaţa actuală a forţei de muncă este caracterizată de o serie de discrepanţe: salariile de top management cresc continuu, cele ale persoanelor necalificate se menţin la acelaşi nivel, în timp ce câştigurile persoanelor aflate la mijlocul acestui interval continua să descrească.


În ţările dezvoltate, joburile bine plătite care se încadrează în clasa medie de câştiguri salariale înregistrează un declin din punct de vedere salarial, pe fondul automatizării.


Problema nu este simplă, iar soluţiile nu sunt uşor de găsit, dar guvernele trebuie să aibă în vedere acest domeniu. Fenomenul este numit polarizarea joburilor. Astfel, salariile de la nivelul managementului cresc, iar cele din vârf înregistrează o majorare şi mai accentuată. În acelaşi timp, salariile plătite în cazul muncii necalificate reuşesc să se menţină la acelaşi nivel.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro