Joi, 25 aprilie 2024 - 9:07:50
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Factura certurilor politice o decontam cu toţii


5 august 2012

euroReferinţă BNR pentru euro a urcat ieri la un nou record, de 4,6481 lei/euro.

Referinţă BNR pentru euro a urcat ieri la un nou record istoric, de 4,6481 lei/euro, într-o piaţă în care banca centrală a intervenit indirect prin vânzări de euro pentru a contracara deprecierea leului. Precedentul maxim, de 4,6397 lei/euro, a fost consemnat săptămâna trecută, marţi. Raportat la cursul de vineri, leul a pierdut 7,6% de la începutul anului, de la 4,3197 lei/euro. Leul s-a depreciat însă accentuat de la începutul lunii iulie, cu până la 4,4%, din cauza turbulentelor politice. La începutul lunii iulie s-a declanşat procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

Impactul creşterii cursului de schimb se vede în toate palierele vieţii sociale, fiind afectată o categorie mare de oameni de la cei cu raţe în valută până la cumpărătorii de bunuri din import. În sesiunea de joi, rata oficială a fost de 4,6097 lei/euro. Pentru dolar rata de referinţă a urcat cu 4,44 bani, de la 3,7528 lei/dolar la 3,7972 lei/dolar, iar cursul pentru franc a crecut cu 3,4 bani, de la 3,8355 lei/franc la 3,8695 lei/franc. În debut, euro era cotat în jur de 4,62 lei/euro, sub cotaţiile de joi seara, când schimburile se perfectau în jurul nivelului de 4,63 lei/euro.

Cotaţiile monedei naţionale au continuat să urce pe piaţa interbancară, deşi banca centrală a fost prezenta în piaţa prin vânzări de euro, astfel că rata de schimb a atins un nou maxim istoric, de 4,6510 lei/euro. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a precizat joi că au fost ieşiri de capital în luna iulie care au afectat cursul, însă banca centrală are „ “un anumit spaţiu de manevră “pentru a-l susţine, dar acest spaţiu „trebuie administrat cu înţelepciune şi flexibilitate “. Oficialul BNR a explicat că aceste ieşiri au fost cauzate de suprapunerea unor evenimente globale, cu precădere din Europa, cu tensiunile politice interne. Isărescu a spus că detensionarea situaţiei politice interne ar ajuta foarte mult economia românească prin revenirea încrederii investitorilor străini, întrucât situaţia financiară din Europa nu se va calma în următoarele săptămâni.

La puţin timp după declaraţiile guvernatorului BNR, Curtea Constituţională a anunţat că a amânat până în 12 septembrie, o decizie privind referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, urmând să verifice listele electorale. Cotaţiile au urcat în piaţa imediat după anunţul Curţii Constituţionale. Majoritatea dealerilor bancari spun ca leul va rămâne sub presiune în perioada următoare, din cauza tensiunilor politice. Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenta la o zi au urcat uşor, de la 4,78 -5,25% la 4,81 - 5,29% pe an. În acelaşi timp, randamentele cu scadenta la o săptămână au crescut stagnat la 4,83 - 5,31% pe an.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro