În Transilvania, se găsesc de cumpărat case ieftine în satele săseşti idilice vechi de 800 de ani unde spiritul de comunitate nu s-a pierdut, însă potenţialii cumpărători au de luptat cu practici netransparente, birocraţie, costuri ascunse şi o legislaţie în continuă schimbare. Aceeasta este concluzia unui articol publicat de ziarul financiar britanic "Financial Times" în ediţia de sâmbătă.

Cumpărarea unei proprietăţi în satele săseşti nu este pentru cei slabi de inimă şi implică nenumărate responsabilităţi, însă şi recompensa este pe măsură, subliniează publicaţia britanică. Timpul pare să se fi oprit în satele săseşti din Transilvania, o regiune aproximativ de mărimea Belgiei constând din peste 200 de sate şi şapte oraşe.

Totul pare o scenă desprinsă dintr-un tablou de Pieter Brueghel: căruţe trase de cai pline cu lapte şi fân, biserici medievale săseşti, fuioare de fum care ies din coşuri şi femei în fuste lungi şi baticuri măturând pragurile caselor.

Implicarea Prinţului de Wales, patron al Fundaţiei Mihai Eminescu (MET), este, probabil, factorul care a adus în atenţia britanicilor aceste sate. MET este o fundaţie de caritate care este activă în 26 de sate săseşti şi şase oraşe săseşti, câştigând numeroase premii pentru activitatea sa. Această activitate include nu numai restaurarea clădirilor, ci şi proiecte comunitare şi instruirea localnicilor în meserii tradiţionale, înainte de a-i ajuta să îşi înfiinţeze propriile afaceri.

Preţurile la imobiliare din România au crescut la niveluri nesustenabile după 1990, atingând un apogeu în 2009 înainte de a scădea brusc cu peste 30%. În sate, însă, cererea pentru case este mică, preţurile evoluând într-un ritm propriu.

Istoricul de artă Lucy Abel Smith, care organizează excursii turistice în România, a vizitat pentru prima oară satele săseşti în perioada comunistă şi a îndrăgit satul Richiş (judeţul Sibiu).

“În 2000 am cumpărat o dărăpănătură cu 5.000 de dolari”, spune aceasta, “apoi am mai cheltuit 30.000 de dolari pentru restaurarea ei”.În acelaşi sat, în prezent, o casă cu circa 10 camere, pe un teren de 2.000 de metri pătraţi, care include şi o livadă de pruni şi viţă de vie, costă 45.000 de euro (negociabil).

În satul Viscri (judeţul Braşov), datorită faptului că aparţine Patrimoniului Mondial al UNESCO, o casă mai mică ce costa 2.500 de euro în 1996 costă în prezent 60.000 de euro, nerestaurată. În Mălâncrav (judeţul Sibiu), unde un procent neobişnuit de ridicat, de 12%, din populaţia de o mie de locuitori este săsească, o fermă mare poate fi cumpărată cu 80.000 de euro.

Problema începe cu găsirea acestor proprietăţi. Piaţa nu este transparentă, în special în sate, unde conceptul de agent imobiliar profesionist este, potrivit unui avocat, “inexistent”, iar în această privinţă, ajutorul MET se poate dovedi de nepreţuit, aceasta putând informa potenţialii cumpărători despre disponibilitatea caselor, muncitori calificaţi, materiale şi costuri, explică “Financial Times”.

Potenţialii cumpărători trebuie să ţină cont şi de timpul şi cheltuielile implicate în obţinerea permiselor necesare pentru lucrările de restaurare (aproximativ 5.000 de euro), taxe, onorariile notarilor şi alte costuri adiţionale.

Un ultim aspect este legat de “capriciile” legislaţiei româneşti, care prevede că cetăţenii străini pot cumpăra o proprietate, dar nu şi terenul pe care se află. “Soluţia este fie de a crea un contract prin care terenul să fie pus pe numele unui român, fie a deveni o persoană juridică prin înregistrarea unei companii în România”, explică Bogdan Burghelea, un avocat în imobiliare.