În România, statul percepe mai mult de 300 de taxe, din care aproximativ 20 sunt fiscale (impozite generale pe profit, salarii sau alte tipuri de venituri, precum contribuţiile de asigurări sociale sau TVA), iar restul sunt parafiscale, adică aplicate punctual pentru autorizarea diverselor activităţi antreprenoriale.

Calculele companiei de consultanţă Golden Mind&Spirit arată că, pe de-o parte, taxele parafiscale, în număr de circa 280, consuma 220 de ore pe an din timpul plătitorilor. Pe de altă parte, autorităţile care le percep sunt deosebit de ingenioase în a inventa noi impuneri de plată oamenilor de afaceri, dar nu numai lor, ci şi tuturor cetăţenilor.

Acest număr de ore pierdute de întreprinzătorii romani pentru plata taxelor plasează ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană şi printre fruntaşele lumii în topurile mondiale ale parafiscalitatii, conform clasamentelor întocmite de instituţiile financiare internaţionale.

O soluţie, pe o are statul român ar putea s-o implementeze, ar fi constituirea, în cadrul ANAF (sau a unei alte instituţii din cadrul Ministerului Finanţelor), a unui centru unic de plată al tuturor taxelor, într-un cont unic de unde autoritatea statului să facă mai departe distribuirea sumei în funcţie de destinaţia ei specifică.
Acest centru unic trebuie să ofere apoi posibilitatea de a achita absolut orice fel de taxa prin plata online, în contul unic pus la dispoziţie de autoritatea respectivă. O soluţie curajoasă ar fi şi diminuarea drastică a numărului taxelor parafiscale pentru a încuraja mediul privat să se dezvolte şi a-i elibera pe întreprinzători de povara sutelor de plăţi nejustificate, potrivit reprezentanţilor Golden Mind & Spirit.

Câte taxe, atâtea drumuri

De ce romanii consuma atât de mult timp pentru plata acestor taxe? În primul rând, procedurile de achitare se complica inutil, pentru că fiecare taxă în parte îşi are contul său, pe care mulţi funcţionari nici măcar nu-l cunosc. În al doilea rând, fiecare taxă trebuie plătită în alt loc (fizic), respectiv la sediile sau ghişeele autorităţilor perceptoare, ceea ce face că întreprinzătorul să fie nevoit să parcurgă tot atâtea drumuri (prin oraş, judeţ sau chiar către Capitala) pentru a se achita de aceste obligaţii
Spre exemplu, Programul "Rabla pentru tractoare" a rămas pe hârtie, pentru că eventualii solicitanţi, din orice colţ al ţării, ar trebui să se deplaseze până la Bucureşti pentru a se înscrie în program. Statul nu a dat posibilitatea înscrierii pe plan local, judeţean sau cel puţin regional, astfel că fermierii au rămas cu vechile utilaje în ograda.

Ce sunt taxele parafiscale

Pentru a avea dreptul de a funcţiona într-o anumită piaţă, întreprinzătorii trebuie să plătească atât licenţierea (autorizarea iniţială), cât şi menţinerea în activitate, adică o taxă periodica, de regulă anuală. De la covrigărie (care trebuie licenţiata că activitate de alimentaţie publică), până la rafinărie (antrepozit fiscal ce trebuie autorizat şi monitorizat pe tot parcursul procesului tehnologic), toate categoriile de activităţi sunt supuse avizărilor. Taxele pentru obţinerea acestor avize sunt taxele parafiscale.
Fiecare activitate antreprenorială în parte este supusă unui număr de la 20-25 la 85-100 de avizări per firma, în funcţie de complexitatea acesteia, întreprinzătorii fiind obligaţi să plătească, în consecinţă, cel puţin tot atâtea taxe parafiscale de autorizare.
Practic, fiecare "mişcare" din firma este supusă autorizării (implicit, şi taxării parafiscale), şi aici pot intra achiziţiile de utilaje, echipamente, instalaţii sau de servicii profesionale, acceptarea intrării pe anumite pieţe reglementate, înregistrarea ca operator în domeniul vizat ori chiar retragerea, radierea, din registre.