Joi, 25 aprilie 2024 - 8:33:13
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Salariile şi pensiile vor creşte de la 1 iunie


7 mai 2012

salariiFondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au acceptat creşterea salariilor bugetarilor pentru a reveni la nivelul din iunie 2010, prima majorare, de 8%, urmând să fie operată de la 1 iunie, iar pensionarii vor primi banii reţinuţi începând din aceeaşi lună.

Negocierile cu FMI s-au încheiat după două zile de discuţii la BNR, partea română şi delegaţia instituţiei internaţionale stabilind termenii noii scrisori de intenţie la acordul de tip preventiv.

Florin Georgescu, ministrul desemnat pentru Finanţe a declarat că: "S-a majorat deficitul bugetar cu o anumită sumă suficientă pentru a acoperi cele două promisiuni făcute de USL, respectiv de premierul Victor Ponta: o anumită sumă pentru readucerea salariilor nominale la nivelul din iunie 2010 începând cu acordarea unei prime creşteri de 8% în luna iunie şi, de asemenea, s-a găsit o soluţie cuprinzătoare pentru soluţionarea problemei pensionarilor, care urmează să primească sume lunare începând tot cu luna iunie", a spus  ministrul.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro