Sfârşitul de săptămână mă găseşte plin de amoruri şi timpul însuşi devine parcă o muză. Ştiu, e neobişnuit să găsiţi o poezie într-un editorial. Dar aţi mai găsit şi v-a plăcut, ceea ce înseamnă că sunteţi de acord cu stilul meu nesupus şi original de a editorializa realitatea.
Azi servim friptură de romantism.
Nimeni nu poate sări peste umbra sa, zice o vorbă populară, iar umbra inimii e sufletul, parcă zicea Sadoveanu...
Citiţi şi iubiţi!
S-a întâmplat:
Între două sunete ale unui cântec
m-ai sunat
plouat.
Între două atingeri de corzi
M-ai atins
nins
Şi pe mine
Iar minele meu te-a tresărit
Ţi-a fost mare
Şi floare
Şi zare.
Zări de priviri
Fără bănci
Cu pomi mereu înfloriţi.
Zări de priviri
Cu reveniri.
Azi revii şi buzele
Ni se salută
Sărută
Şi mâinile
Ni se iau de mâini
Mâinele
Meu
Şi mâinele tău
ni se iau de mâini.
Ni se iau gândurile
Şi ni se dau sentimentele!
Regizorul destin
Ne-a pregătit un amurg
Fără murg
Doar cu tropote tari
Doar pe suflet.
Albastru se face roşu
Un roşu senin
Şi.apoi scrum
Noapte
Bună
Fără furtună.
Fugim o clipă la mare
O clipă e totul amor
Şi trece
Dar nu ni se trece
Rămâne
Pe strune.
Încă mai aud valuri
Ca dintr-o odaie vecină
Încă mai aud ploi
De pervaz de-argint spuse
Încă mai văd ninsori mirate
Pe geamul privirii mele-ndrăgostite
Vă pup negru pe alb!
