Două fibule (agrafe) şi o pafta (cataramă) de centura, toate din fier, au fost descoperite, întâmplător, în urmă cu câteva zile, de o echipă de arheologi din Sălaj şi Alba, condusă de Horea Pop, şeful Secţiei de Cercetare din cadrul muzeului din Zalău.
Continuarea mai amănunţită a săpăturilor a scos apoi la lumină, în cursul zilei de vineri, o a doua pafta, alături de alte piese — unele din argint, şi câteva fragmente de oase.
Horea Pop a precizat pentru AGERPRES că totul a pornit de la informaţiile pe care le-a primit privind prezenţa în zona unei foste cetăţi dacice a unor căutători de comori. Deplasându-se la faţa locului, acesta nu i-a mai găsit pe cei ce căutau ilegal vestigii istorice, în schimb a descoperit, întâmplător, într-o pădure din apropiere, o cataramă şi fibule, piese ce l-au determinat să revină pentru cercetări amănunţite, alături de alţi colegi, la finalul acestei săptămâni.
Astfel, vineri au ieşit la iveală şi alte piese din perioada dacică, precum numeroase verigi, două cuţite, o a doua pafta, mărgele şi bucăţi de fibule, inclusiv din argint, cercetările urmând a fi continuate şi pe parcusul zilei de sâmbătă.
Cercetări arheologice la primele morminte dacice descoperite în Sălaj
30 martie 2016
- Tags:
- burebista,
- daci,
- cetate dacica,
- sarmizegetusa,
- traian,
- roma
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
DNA solicită redeschiderea dosarului Ferma Dacilor
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
Anul - ediţia nr. 3456
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare