Marţi, 24 octombrie 2017 - 12:40:38
EUR
EURO = 4.5975 RON
Moneda euro a crescut
USD
USD = 3.8945 RON
Dolarul american a crescut
rss
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Dovezile că România este ”pământul lui Adam”


9 octombrie 2017

Miturile sumeriene, egiptene, mayaşe, chineze, ca să cităm numai pe cele mai cunoscute, vorbesc despre fluviul ceresc al creaţiei, denumit când coloana de susţinere a cerului, când croodil sau dragon.

Cert este că toate aceste denumiri se referă la cordonul ombilical care făcea legătura dintre Cer şi Pământ, fiind o poartă de legătură cu Universul, nimeni alta decât ceea ce anticii o denumeau Axis Mundi (Axa Lumii). Conform unei teorii controversate, dar nu lipsită de argumente, prin axa lumii, favorizată de puternicul flux energetic au debarcat extratereştrii, creând Oamenii Primordiali. După unii cercetători în frunte cu gen. V. Dragomir, Axa Lumii trece prin maximul energetic al planetei, situat în Masivul Godeanu, după alţii ar trece prin muntele sacru al dacilor – Kogaionon.

Adamclisi, ”pământul lui Adam”, conţine codul genetic

Conform Scripturii, Dumnezeu a creat din lut prima fiinţă oemnească, pe Adam, care în limba ebraică înseamnă Om. În 2003, cercetătorii amerciani şi francezi au ajuns, independent unii de alţii, la concluzia senzaţională că elementele de bază ale vieţii biologice se ascund în pământul obişnuit, confirmând concepţia biblică a originii omului. Isabela Iorga ajunge la concluzia că, prin numele de Adam se înţelege ADN-ul uman, care conţine însuşi codul genetic al organismului, intrat în subconştientul popoarelor drept Arborele Vieţii.

Scriitorul E. Delcea remarcă pe bună dreptate că respectivul „arbore” este unul dintre cele mai vechi elemente decorative prezente în arta populră românească. Prof. T. Diaconu, pe baza unei metode proprii de analiză a scrierii hieratice (sfinte), scrie despre cuvântul Adamclisi că are două părţi clare, Adam şi Clisi, iar înţelesul este „pământul lui Adam”.

Or, încă din paleoliticul mijlociu (100.000-40.000 î.e.n.), peşterile Cheia (La Izvoare) şi Târguşor (La Adam) din Dobrogea au fost locuite. Dr. D.D. Farcaş, vicepreşedintele Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate din România, apreciază că prezenţa extratereştrilor pe Terra datează de cel puţin 25.000 de ani. Într-o cronologie discutabilă, E.Delcea coboară „experineţele” extratereştrilor în spaţiul carpato-danubiano-pontic, acum 10 milioane de ani, având ca rezultat populaţia „ramani”, toate civilizaţiile terestre având iniţiatori veniţi din „zona stelei Sirius din Constelaţia Orion”. În sprijinul teoriei că Oamenii Primordiali au fost pe plaiuri mioritice, scriitorul respectiv aduce ca argument „Australopithecus Oltensis” de la Bugiuleşti (Vâlcea) cu o vechime de două milioane de ani, dar aici este vorba numai de oase de animale folosite ca unelte, singura dovadă certă ca vechime (cca 50.000 de ani) fiind falanga de picior a unui om de tip Neanderthal, descoperit la Ohaba-Ponor (Retezat), lăsând la o parte controversele legate de subiect, cecetările recente duc către localizarea Edenului inclusiv în Carpaţi şi la Dunăre.

Herculane, cel mai încărcat punct energetic din lume ?

Cercetătorii geneticieni de la Berkeley (California), comparând tipul de ADN mitocondrial – care se transmite numai pe linie maternă – au ajuns la concluzia pe atât de indicutabilă, pe atât de senzaţională că toţi oamenii de pe Pământ se trag dintr-o singură femeie, care a trăit acum 350-200 de mii de ani. Deci Eva biblică, a cărei nume înseamnă în ebraică „viaţă”, a existat, completând perfectul echilibru al Creaţiei şi e posibil ca acele fiinţe perfecte de tip Havva (Eva), create din eter şi apă, să fie chiar „îngerii din ceruri”, respectiv cei 144.000 de sori cu care a coborât Dumnezeu pe Pământ. Adam şi Eva trăiau pe mirificul Eden, unde totul era învăluit într-o lumină roz, rezultată din reflexia razelor pe suprafaţă boleţi de gheaţă din jurul Terrei, devedindu-se experimental că erau asigurate condiţii optime atât pentru conservarea ADN-ului uman în starea iniţială, cât şi pentru dezvoltarea optimă a celulelor plantelor. Spţiul cu vegetaţie luxuriantă al Edenului trebuie lărgit la patru fluvii: Ghihon (Nilul), Hidechel (Tigrul), Eufrat şi Pison.

În ce priveşte Pisonul există două variante, dar între Gange şi Dunăre, ambele considerate sfinte, considerăm că varianta corectă ar fi Dunărea, locuitorii antici riverani numindu-se fisoniţi sau dabieni care, în opinia lui Pseudo Cesarius erau foarte cucernici, abţinându-se de la „consumul legitim şi nevinovat al cărnii”. I. Iorga deduce că ţara Havila se afla la nord de Dunăre, fiind de acord cu scriitorul S. Coryll, care echivalează Havila cu Valhia. Pare o teorie dstul de greu de digerat, dar N. Densuşianu, membru corespondent al Academiei, a murit convins că centrul „populaţiunii neolitice din Europa, al oamenilor născuţi din pământ, a fost în zona Porţile de Fier-Munţii Bucegi-Munţii Buzăului. Marele istoric V. Pârvan scrie că eroul Hercule, de la care îşi trage numele staţiunea Herculane era dac. Celbrul bioenergetician Iulian Urziceanu, primit de însuşi Papa Ioan Paul al II-lea, a constat că „la Băile Herculane la Cascadă, spre 7 izvoare (…) este cel mai încărcat punct energetic din lume”.

În zonă, la Peştera Hoţilor, s-a semnalat prezenţa unor vânători şi pescari acum 10.000 de ani, iar puţin mai departe, la Toteşti în ţinutul Haţegului, au fost găsite brăţări de aur în chip de capete de viperă din specia Amodites, specie comună în tot SV Daciei şi, după cum se ştie, şarpele a fost vârful de lance care a dus în Grădina Raiului l „păcatul de moarte”. Conform mitologiei Hercule (dac)a avut cu Echidna (tracă) trei fii din care se trag neamurile înfrăţite ale agathyrşilor, gelonilor şi sciţilor, înrudite bineînţeles cu dacii şi tracii. După Homer, sciţii ocupau întreaga regiune de nord a lumii vechi cunoscute sub numele de „Terra antiqua”. Socotindu-i pe pelasgi drept strămoşi a ramanilor, avâd unul dintre „centre” la Porţile de Fier, se poate lansa supoziţia că Edenul se întindea şi la nord de Dunăre, la Herculane, unde există şi o climă submediteraneană care păstează până astăzi exemplare endemice a unei flori luxuriante care exista înainte să aibă loc procesul de separare a polilor. Nu trebuie ignorată complet teoria lui Rene Guenon, unul dintre cei mai mari savanţi sufişti ai sec. Al XX-lea, potrivit căreia Axa Lumii nu coincide în mod necesar nici cu axa de rotaţie şi nici cu axa magnetică a Pământului, deşi acest lucru se poate întâmpla uneori.

Porţi de legătură cu Universul, în Carpaţii româneşti

Întorcându-ne la miturile antice, trebuie specificat că Axis Mundi era canalul de energie cosmică. N. Densuşianu menţionează că „după ideile astronomice şi geografice ale Antichităţii clasice, Polul Nordic, în jurul căruia se învârtea Universul, atingea Pământul lângă Dunăre, pe teritoriul geţilor, în particular pe Munţii Rhipaei (Carpaţii Meridionali). Conform aceloraşi idei, osia sau axa în jurul căreia se învârtea Cerul, trecea prin centrul Pământului, deci şi Universul şi Terra aveau o axă comună – Axis Mundi sau Axa Lumii. Cei care susţin că leagănul omenirii se află în spaţiul carpato-danubiano-pontic, localizează axa respectivă pe muntele sfânt al dacilor, Kogaion.

A preciza este o problemă controversată. După patru ani de cercetări sidue, ing. C. Pânculescu este convinsă că Kogaionul, centrul energetic-informaţional al Terrei, se află în Bucegi, mai precis pe vârful Bucura-Dumbrava din apropierea vârfului Omu. Este o ipoteză care trebuie verificată, dar relatările unor personalităţi demne de toată încrederea indică că s-au încărcat energetic pentru o perioadă de timp, după ce au vizitat platoul Bucegilor, iar în jurul Sfinxului, a fost observat un halou de lumină cu efecte benefice asupra organismului. Este posibil ca datorită fluxlui enrgetic favorabil, la primii paşi ai evoţiei umanităţii prin „poarta Kogaionului” să fi venit reprezentanţii unei civilizaţii extraterestre, care a îndrumat omenirea.

Alţii localizează această poartă în Peştera Ialomicioarei din Bucegi, unde au loc fenomene paranormale, unul fiind că lămpile se sting în timp ce lumânările rămân aprinse. Mai aproape de realitate sunt cei care localizează Kogaionul în masivul Godeanu, cel mai sălbatic şi mai puţin cercetat din Carpaţii româneşti, teoria lui Al. Borza care localizează arbitrar muntele sfânt pe Vârful Gugu ân masivul Ţarcu (Banat), nerezistând criticii Gen. V. Dragomir a demonstrat ştiinţific că punctul geografic cel mai înalt din punct de vedere al planetei este Masivul Godeanu. Fenomenul a fost demonstrat de V. Dragomir pe cale astro-geodezică şi gravimetrică în Godeanu creându-se un câmp magnetic atât de puternic încât câmpul gravitaţional capătă ondulaţii.

„Luate-ar Gaia”, o expresie plină de tâlc

Fireşte că, în legătură cu ipoteza existenţei Axei Lumii pe plaiuri mioritice ca poartă energetică spre Univers, viitorul ne va aduce surprize. Miturile dogonilor – mic popor african de pe teritoriul Republicii Mali – povesteau despre venirea pe Pământ, într-o „arcă rotitoare” a unor fiinţe legate de sistemul astral al lui Sirius. Dogonii ţtiau că în jurul lui Sirius A se roteşte Sirius C, astru nedescoperit încă. Se presupune doar că Geea sau Gaia antică, Zeiţa Mamă a Pământului primoridal, ar avea biocâmp, comportându-se ca o fiinţă vie. De la geto-daci, care se credeau nemuritori, ne-a rămas o expresie plină de tâlc: „Luate-ar gaia”. E bine ca fiecare dintre noi să mediteze la sensurile ei, într-o lume ce face parte ditr-un sistem mai amplu cu organizare de sine-stătătoare, în care mecanismul de corectare este însăşi Axa Lumii.


sursa: http://www.independent-al.ro/


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(239 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:










loading...











































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


Clinica medicala Elit Medical din Ploiesti

Stomatologie Pediatrica - Clinica Stomatologica Copii

Cristi Cimpeanu foto

Scoala de Arte Frumoase Ploiesti



Horoscopul zilei

BERBEC TAUR
berbec S-ar putea sa faceti cunostinta cu o persoana deosebita care va cucereste imediat si care va putea juca un rol important in viata dumneavoastra. Este posibil chiar sa va propuneti sa petreceti un sfarsit de saptamana impreuna. Pe plan profesional si in afaceri va recomandam sa va bazati pe intuitie, dar sa tineti cont si de sfaturile unei persoane mai in varsta. Spre seara este posibil ca un membru mai tanar al familiei sa va dea o veste buna sau sa va ofere un cadou. taur In prima parte a zilei este posibil sa aveti probleme la locul de munca, din cauza ca nu va puteti concentra prea bine. Dupa-amiaza s-ar putea sa va intalniti pe neastepte cu o persoana la care tineti mult si care va invita la o petrecere. Aveti ocazia sa va revedeti cu prieteni vechi. Va sfatuim sa fiti cumpatat.
GEMENI RAC
gemeni Prima parte a zilei este favorabila relatiilor cu cei apropiati, in special cu persoana iubita si cu prietenii. Dupa-amiaza s-ar putea sa fiti foarte ocupat cu pregatirile pentru o calatorie in interes personal sau familial. Va recomandam sa va odihniti mai mult si sa va menajati sanatatea. rac La locul de munca sau in afaceri aveti posibilitatea sa terminati o lucrare importanta, la care lucrati de mult timp. Eastrolog.ro va sfatuieste sa profitati de acest context astral favorabil.Partenerul de viata si familia va apreciaza pentru initiativele de schimbare si innoire. Se pare ca nu sunteti prea multumit de situatia financiara.
LEU FECIOARĂ
leu Se pare ca sunteti preocupat de probleme personale si aveti tendinta sa neglijati relatia cu persoana iubita. Va ganditi la cateva schimbari interesante in camin, dar ar fi mai bine sa le amanati pentru alta data. S-ar putea ivi ocazia sa faceti o calatorie impreuna cu partenerul de viata. Va sfatuim sa profitati de ocazie pentru a va detasa de problemele de zi cu zi si pentru a va incarca bateriile. fecioara Aveti sanse de reusita in toate activitatile legate de camin, iar relatiile cu familia si cu prietenii sunt foarte bune. Buna dispozitie si usurinta cu care comunicati va ajuta sa rezolvati problemele unor persoane din anturaj. In a doua parte a zilei este posibil sa petreceti momente minunate in compania persoanei iubite si s-ar putea chiar sa fiti tentat sa ii faceti un cadou.
BALANŢĂ SCORPION
balanta Va face o deosebita placere sa va reintalniti cu o persoana pe care o apreciati si cu care nu v-ati mai vazut de multa vreme. Aveti sanse sa rezolvati probleme de familie pe care le-ati tot amanat. Este o zi buna si pentru intalniri cu prietenii. Va recomandam sa tineti cont de sfaturile prietenilor cu experienta, fiindca va pot fi de folos intr-o problema financiara. scorpion La locul de munca sau in afaceri, o situatie neprevazuta v-ar putea obliga sa munciti peste program. Familia este multumita de initiativa dumneavoastra de a cumpara un obiect important pentru casa. Va sfatuim sa stabiliti impreuna toate detaliile.Sunt sanse sa petreceti o seara excelenta impreuna cu partenerul de viata si sa faceti planuri pentru o calatorie de relaxare.
SĂGETĂTOR CAPRICORN
sagetator Nu este o zi prea buna pentru negocieri sau tranzactii financiare si nici pentru planuri de viitor in afaceri. In schimb, puteti avea mari satisfactii pe plan sentimental. Nu este exclus chiar sa fiti dispus sa faceti o declaratie de dragoste. Va sfatuim sa evitati afacerile care implica un grad mare de risc. Ar fi bine sa nu va fortati norocul si sa nu alergati dupa castiguri usoare, fiindca riscati sa pierdeti bani si chiar sa intrati in conflict cu legea. capricorn Se pare ca sunteti intr-o forma deosebit de buna si parcurgeti o perioada favorabila pentru afaceri, intalniri romantice si calatorii. Moralul ridicat va stimuleaza sa abordati cu entuziasm si eficienta problemele profesionale. In ceea ce priveste sanatatea, nu se intrevad probleme deosebite. In a doua parte a zilei este posibil sa primiti o oferta de colaborare. Va recomandam sa nu va grabiti sa o refuzati, dar sa analizati cu atentie eventualele riscuri ascunse.
VĂRSĂTOR PEŞTI
varsator Parcurgeti o perioada favorabila in ceea ce priveste viata sentimentala. Daca v-ati gasit deja jumatatea, relatia ar putea evolua la un nivel superior. Daca inca mai cautati dragostea, acum aveti sanse mari sa o intalniti.In a doua parte a zilei, o persoana apropiata ar putea fi dispusa sa va ajute sa rezolvati o dificultate financiara de scurta durata. Va sfatuim sa nu neglijati obligatiile profesionale. pesti Este posibil sa aiba loc schimbari benefice in viata dumneavoastra sentimentala. Capacitatea de comunicare este deosebit de buna azi si s-ar putea ivi ocazia sa legati o noua relatie. Daca se va baza pe sinceritate si respect reciproc, sunt sanse sa devina o relatie de durata. Puteti realiza tot ce v-ati propus in plan profesional sau in afaceri, dar eastrolog.ro va recomanda sa evitati orice fel de speculatii si sa nu va lasati tentat de castiguri usoare.
Sursa: www.eastrolog.ro



ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 octombrie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
stiriactuale.ro