Dreapta politică. Care dreaptă?!

Dreapta lui Traian Băsescu, creată în 10 ani de uriaşă iluzionare de ”trăiţi bine”?!

Dreapta...care ar fi.... mai la dreapta de Băsescu şi care nu există pentru că nu a existat niciodată nimic în afara chipului unicului şi singurului personaj politic românesc care a reuşit cu succes şi voluptate să combine, să împartă şi să despartă apele politice, în aşa fel încât, acum, după 10 ani de domnie absolută şi la 2 ani de la începerea războiului dintre cele două ”flori ale politcii româneşti”, trandafirul social-democrat neocomunist şi o mână de flori artificiale, strâns legate cu funda şefiei statului băsescian, a reuşit să împlinească cele mai negre profeţii, o apocalipsă previzibilă microscopic.

După cum bănuiesc că se ştie (deşi, am unele îndoieli fondate pe realitate), pentru ca un regim democratic să existe, şi nu doar în mintea cuiva, şi nu doar teoretic, el are nevoie de o scenă politică pluripartită, de o turnantă a puterii pe care să evolueze în chip democrat, prin votul liber consimţit al cetăţenilor statului. Adică, acel pol politic care să îşi dovedească prezenţa prin eficacitatea şi coerenţa cu care urmăreşte şi respectă valorile democratice ale statului de drept şi statului democrat.

De asemenea, pentru ca o ţară să fie ferită de alunecarea spre prăpastia dictaturii şi a totalitarismului, trebuie ca acea ţară să deţină, prin clasa sa politică şi prin politica pe care aceasta o manifestă activ, acele pârghii care să combine perfect valorile democratice cu puterea de coeziune între forţele politice existente pentru a urmări scopul democratic, acela al creşterii, progresului şi libertăţii tuturor valorilor sociale şi economice.

Ca să existe un pol politic de dreapta, trebuie ca toţi actorii politici, care creează scena şi cadrele politicii acestui pol, să înţelegă să acţioneze, nu prin opoziţii şi lupte intestine în faţa polului politic de stânga, nu în baza intereselor personale, a unor doctrine prăfuite, depăşite de realitate şi vremuri, şi nu etalând la nesfârşit figuri politice cu pretenţia de a fi singurele reprezentative pentru dreapta politică.

Cu ce s-a construit dreapta românească în ultimii 10 ani?! Cu oamenii născuţi şi crescuţi în laboratorul politic al lui Traian Băsescu, deveniţi din pasiunile secrete sau mai puţin secrete ale acestuia, formaţi să fie nişte executanţi obedienţi şi purtători de ştafetă pentru uriaşa ambiţie a ”şefului statului”?!

Un Mihai Răzvan Ungureanu închis în ”turnul de fildeş” al elitismului diplomatic, un Cătălin Predoiu copt la forja ”justiţiei macoveniene” şi mânat de ambiţii şi venalităţi obscure împrumutate cu sârg de la creatorul lui, nişte liberali complet depăşiţi şi dezabuzaţi de adevărul lor ”istoric”, care s-a transformat într-o monedă de schimb cu aere elitiste şi pretenţii de fată bătrână candidată eternă la măritiş, rămasă mereu în umbra unei Dudui care o eclipsează printr-o năucitaoare ambiţie de ”tovarăşă zeloasă” ce ţine, a ţinut şi va ţine, din păcate pentru români, să sufle toate meritele si medaliile de ”fruntaşă a dreptei”?!

Unde se regăsesc, în toţi aceşti maratonişti şi sprinteri politici antrenaţi la şcoala băsesciană, acele calităţi ale unor oameni care să poată deveni lideri ai polului politic de dreapta?!

Când, acum 10 ani, Traian Băsescu a fost chemat la sfat de taină şi i s-a încredinţat misiunea de a prelua puterea politică care risca să fie demascată şi dezechilibrată definitiv odată cu producerea marii schisme din sânul stângii politice născută între părintele actualei Românii ideologice, Ion Iliescu şi uzurpatorul puterii iliesciene, Adrian Năstase, odată cu această misiune crucială i-a fost încredinţată şi crearea unei noi diversiuni politice: aceea a formării unui aşa zis pol de dreapta, o contrapondere politică care să le orienteze atenţia românilor spre altă zonă decât cea a dezastrului.

Şi, încă odată, dacă mai era nevoie, bătrânul guru al politicii româneşti moderne a avut o mână şi o intuiţie de mafaldă.

Numai Traian Băsescu ar fi reuşit ceea ce, de fapt, a şi reuşit: să obţină o amânare de 10 ani pentru întoarcerea fiilor rispitori socialişti.

Nu. Nu există niciun eşec al dreptei pentru că, este simplu, dreapta nu a existat niciodată.

Şi, nu, nu există nicio posibilitate de refacere a dreptei pentru că orice tentativă de a reface ceva din nimic duce la un singur răspuns.

Cine mai crede în povestea cu reunirea, mobilizarea, sforţarea şi opintirea pentru a reuşi să refaci ceva ce nu a existat, dar care are pretenţia de a continua să fie luat în calcul în faţa uriaşei omniprezenţe a stângii, acela este nu numai nebun, dar şi periculos.

Românii trebuie să înceapă să reconsidere cu adevarat politica sub care trăiesc şi asta urgent şi cât se poate de conştient.

Altfel, menţinerea iluziei existenţei unui pol politic de dreapta sau a unor indivizi cu adevărat determinaţi şi aplicaţi doctrinei de dreapta în rândurile actualei clase politice nu va face decât să ne ajute cu succes să ajungem ca, în noiembrie 2014, să constatăm, aşa cum am mai constat şi în 2012, şi la europarlamentarele din acest an, că, timp de 25 de ani, am trăit o greşeală finalizată apoteotic şi fatal la 360 grade.

Iar pentru acest ultim efort de întelegere, va trebui să părăsim virtualitatea politică şi să plonjăm în realitatea crudă: aceea că, dincolo de cifre, scheme, analize, discursuri, showuri, nume si feţe politice, România nu a ajuns încă să deţină acel pluripartitism real, că noi, românii, nu avem habar de ceea ce înseamnă cu adevărat o doctrină politică, un partid politic, o clasă politică şi, în final, realitatea noastră politică şi socială, cât să putem alege şi să creăm PRIN NOI o democraţie reală, cu toate valorile ei la fel de reale şi cu acei oameni politici reuniţi în jurul unui adevărat lider politic de dreapta al cărui scop să nu fie acela de a crea războaie între stânga şi dreapta, ci de a face să existe o ţară şi o lume cu adevărat democratice.