Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 1:14:12
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Scriitorul ploieştean Mihai Vişoiu, tradus în limba lui Shakespeare


30 aprilie 2015

In primăvara anului 2012, scriitorul ploieştean Mihai Vişoiu, evadat de peste 40 de ani în Câmpia Bărăganului, la Slobozia, îşi lansa, în oraşul natal, romanul “Moartea dinaintea morţii”,  eveniment la care am fost invitat, o ampla cronică a acesei cărţi apărând atunci în presa prahoveană.

Acum câteva zile, Mişu Vişoiu, de care mă leagă o prietenie de peste 60 de ani, mi-a trimis o alta invitatie la  o nouă lansare de carte a lui in Bucuresti, eveniment la care, din motive obiective, nu pot participa...

Înainte de a scrie câteva rânduri despre acest eveniment, cred că se cuvine să intru puţin în CV-ul lui Mihai Vişoiu, născut în Ploieşti, la 23 februarie 1939, scriitor prea puţin cunoscut de către ploieşteni. Suntem colegi de generaţie, cum s-ar spune. Împreună cu Mişu, poreclit „Şobolanu” sau „Pizdercea” de către copiii din cartierul „Malu Roşu”, am petrecut o bună parte a copilăriei noastre pe „Bdul Vacilor”, în mizeria acestui cartier, a cărui figură emblematică era Petre Popescu, campion european de box. Numai că singurul “bătăuş” dintre noi era Mişu, pe care toată pustimea îl ştia de frică. Normal, el s-a apucat de box, dar şi de handbal, jucând la Ştiinţa Galaţi. Nu a putut să ajungă „cineva” în sport, el fiind atras de lumea cuvintelor tipărite, dorind să devină scriitor. Era al naibii de talentat la poezii, dar el avea să se remarce prin proză scurtă, debutul său literar fiind consemnat în anul 1963, în revista „Luceafărul”, cu „Joc”, „Pasenţa”, „Omul care face sfinţi”. Mihai Vişoiu. Talentul şi ambiţia lui aveau să atragă atenţia şi altor reviste, precum „Gazeta literară”, „Tomis”, „Argeş”, „Familia”, „Cronica”, „România literară”, „Flacăra”.

Mişu nu s-a mulţumit insa numai cu presa scrisă şi a făcut şi scenarii de film şi piese de teatru, difuzate la radio şi televiziune. De facut carieră a făcut însă în presa scrisă, domeniul abordat fiind... agricultura. A lucrat la „Tribuna Ialomiţei”, „Scânteia” şi „Adevărul”, de unde s-a pensionat în anul 2002. Era deja calificat în profesia asta, după absolvirea  Facultăţii de ziaristică, studii făcute la...bătrâneţe, prin anii 70. Remarcabilă rămâne lucrarea sa de diplomă, notată cu 10 (zece), lucrare publicată în revista „Brazda”, condusă de reputatul Dimitrie Gusti, ea fiind prima lucrare de sociologie a presei din România!

După anul 1990, Mihai Vişoiu a devenit şi autor de cărţi, majoritatea fiind publicate la Editura „eLiteratura”, condusa de poetul Vasile Poenaru.

Mai nou, Mihai Vişoiu a devenit cunoscut şi peste hotare, unele dintre cărţile sale fiind traduse în limba engleză:  „Viaţă cu lupi, bani şi moarte”, „Dragoste mare cât o cruce”, „Spovedania unui învingător”, „Moartea dinaintea morţii”, „Scârba”, „Campionul Învinşilor” , „Moartea nu bate la uşă” si „Mihai Leu în altarul durerii”.
Lansarea acestor cărţi va avea loc joi, 30 aprilie a.c., orele 17:00, la Centrul socio-cultural „Jean-Louis Calderon” din Bucureşti, de pe strada cu acelaşi nume, la nr. 39.

Cu deosebită onoare menţionăm invitaţiile adresate ataşaţilor culturali ai ambasadelor Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Statelor Unite ale Americii, Canadei şi Indiei.
Nu vor lipsi eroii celor două cărţi, Mihai Leu şi Leonard Doroftei, precum şi alţi oameni din lumea boxului, oameni care şi-au pus amprenta pe evoluţia boxului românesc din ultimele decenii, precum  Alec Năstac, Paul Dobrescu, Titi Tudor, Ion Moroiţă, Ion Şerban – fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, ori Nicolae Ursu – ex-vicepreşedinte al aceluiaşi for.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro