Vineri, 29 martie 2024 - 12:02:33
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Mironosiţele, muiercea şi răspândacii


18 februarie 2016

Găgăuţă abil cu veleităţi de ţârcovnic pune sloboda imaginaţie să-i tune o slovă de veşnică înţelepciune şi printr-o coincidenţă a întâmplărilor nefaste ajunge zmeu a toate ştiutor.

Consider că e greu să dai pe brazdă o liotă de ţaţe. Ia-le ca atare şi evită pe cât poţi zona lor de impact. Dacă ai fi intrat în vizorul lor, năpustindu-se asupra ta zici că ar fi fost mai bine dacă se găinăţau pe tine 76 de guguştiuci. De gura ţaţelor nu te mai spală nicio apă. Subiectul acesta îl voi dezbate pe larg altădată.

Muiercea cu lacrimi de crocodil este tiparul omului văicăreţ, care ezită şi se tânguie suflându-şi mucii pe tine dacă nu eşti atent. Din mult prea multele sale intenţii de bine, spune-i că ne atacă marţienii şi te crede. Ba mai mult de atât are capacitate de a-i face şi pe alţii să creadă că ne atacă omuleţii verzi. Ooo şi vai, câte poveşti ar născoci năstruşnicul.

Acest filfizon îl regăsiţi peste tot unde este de dat cu părerea. Primeşte-i sfatul sau dă-te cu capul de copac, pentru că este acelaşi lucru.

Daedalus a plămădit în mitologie poate şi astfel de personaje, dar nemărginirea imbecilităţii lor nu şi-a închipuit-o nimeni.

Unii se plâng că s-au ciupit în cureaua de la ceas, dar se gândesc oare scârnăviile că alţii au tras ponoase inimaginabile pe urma lor?

Despre răspândaci am tot scris şi n-are rost să dezvolt ideea pentru a-i descrie iar şi iar. Sunt acei pricepuţi la toate, faimoşi în arta linguşirii, semn anticipat al dispreţului şi josniciei lor. Vânzători mici şi resturi ale societăţii, sau mai bine zis aşchii sărite din surplusul de cioplire al calităţii unor oameni nobili au făcut negoţ ieftin, vânzându-şi până şi părinţii spirituali.

Trocul unei libertăţi iluzorii este precum întemniţarea într-un cub al regretelor, însă josnicia unora nu ştim până unde poate să ajungă. Cred că ne depăşeşte imaginaţia.

Şi în cele din urmă mironosiţele secolului nostru sunt politicieni, negustori pârâţi care te vând precum Iuda pe Hristos. Fiţi atenţi că fac incantaţii şi-l invocă şi pe Sarsailă pentru deplinătatea puterii.

Se vorbeşte că forţele oculte leagă şi dezleagă, combină şi încurcă iţele, dar la oamenii de rând mai are timp să se gândească cineva?

Trăim într-o lume bolnavă, ahtiată după putere, dar totuşi să nu fim marionetele unor păpuşari dubioşi.

Nu trăiţi în lumi virtuale cu identităţi false. Anii şi tinereţile trec iute prin timpul acesta grăbit şi e păcat să pierdem clipe ireversibile, de dragul unor iluzii închise în site-uri de socializare.

Mai explicit de atât nu aş putea să fiu, pentru că dezinformare dăinuie perpetuată de la o generaţie la alta, iar de blamat ar fi o întreagă breaslă cu urmaşii urmaşilor lor.

Cert este un singur lucru. Trebuie să discernem binele de rău şi adevărul de minciună, îngropând astfel definitiv teoria cum că nimic nu este ceea ce pare a fi.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro