Vineri, 19 aprilie 2024 - 3:01:22
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Rusia a început asaltul împotriva Moldovei


5 septembrie 2013

Dmitri Rogozin, emisarul special al lui Putin pentru Transnistria, a venit la Chişinău şi la Tiraspol pentru a convinge guvernul Republicii Moldova să renunţe la semnarea acordului de asociere şi liber schimb cu Uniunea Europeană.
 
Acesta a avertizat guvernul de la Chişinău despre represaliile economice pe care este pregătită să le aplice Rusia Moldovei în cazul în care „va îndrăzni“ să semneze în noiembrie, la Vilnius, Acordul de Asociere, primul pas spre aderarea la UE şi ieşirea din sfera de influenţă rusă. Astfel, Rogozin le-a spus, luni, direct moldovenilor: „Sper că nu veţi îngheţa la iarnă“, o aluzie transparentă la închiderea aprovizionării cu gaze ruseşti.
 
La Moscova, Serviciul rus pentru protecţia consumatorilor a ameninţat că ar putea impune un nou embargo asupra vinurilor moldoveneşti, aşa cum a făcut în 2006. Potrivit unui comunicat, peste 28.000 de litri de producţie alcoolică importată din Republica Moldova de la începutul acestui an nu au corespuns exigenţelor de securitate. Această cantitate reprezintă ceva mai mult de 0,1% din totalul producţiei exportate de Republica Moldova în Federaţia Rusă, informează Agerpres. Moscova ameninţă Republica Moldova că, în aceste condiţii, Rusia ar putea stopa importul de vinuri din Republica Moldova, cum a făcut şi în 2006. Ameninţările au fost reluate, într-un interviu, de şeful serviciului, Ghenadi Onişcenko.
 
Aceste presiuni fac parte din războiul politic declanşat de Rusia împotriva statelor care doresc semnarea acordurilor cu UE. 
 
O tactică similară a adoptat Moscova şi faţă de Ucraina, căreia i-a blocat, la mijlocul lunii august, timp de o săptămână, toate exporturile către Federaţia Rusă.

Sursa: romanialibera.ro

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro