Vineri, 29 martie 2024 - 5:57:26
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Noul Cod mondial antidoping, adoptat la Johannesburg


18 noiembrie 2013

Agenţia Mondială Antidoping (AMA) a aprobat vineri, 15 noiembrie, Codul mondial 2015, a cărui principală noutate o reprezintă înăsprirea sancţiunilor în cazul încălcării intenţionate a regulamentului.

“Consiliul fondator a fost de acord, în unanimitate, cu aprobarea şi punerea în aplicare a Codului”, a declarat preşedintele AMA, John Fahey, în cadrul Conferinţei mondiale asupra dopajului în sport, care are loc la Johannesburg.

Cea de-a treia versiune a Codului mondial antidoping, care se va aplica începând de la 1 ianuarie 2015, va aduce schimbări profunde în privinţa sancţiunilor, dublând de la doi la patru ani durata suspendării pentru o primă abatere, precizează AFP.

Primul Cod antidoping, intrat în vigoare în 2004, instaura o pedeapsă unică de doi ani la prima încălcare a regulamentului şi o suspendare pe viaţă în caz de recidivă. Acest barem a evidenţiat însă o anumită injustiţie, punând pe picior de egalitate sportivii acuzaţi că au consumat cannabis cu cei care s-au dopat cu eritropoietină.

Codul, revizuit pentru prima oară în 2009, a rafinat paleta sancţiunilor, cu posibilitatea luării în considerare a “circumstanţelor atenuante” sau “agravante”.

Versiunea 2015 înăspreşte pedepsele, fixând la patru ani suspendarea pentru prima abatere, mai puţin în cazurile în care sportivul acuzat reuşeşte să convingă instanţele disciplinare că încălcarea regulamentului nu a fost intenţionată.

Această măsură va avea ca efect excluderea de la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice a sportivilor găsiţi vinovaţi de dopaj.

Codul mondial 2015 comportă şi alte noutăţi. El va permite AMA să conducă ea însăşi investigaţiile, lucru pe care nu-l putea face anterior, oferind totodată posibilitatea autorităţilor antidoping să-şi îndrepte atenţia şi către anturajul sportivilor – medici, antrenori, – care incită sau ajută sportivii să se dopeze.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro