Joi, 25 aprilie 2024 - 7:01:12
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Zăpadă în Egipt, pentru prima dată după foarte mulţi ani


14 decembrie 2013

Mai multe regiuni din Egipt, inclusiv periferia capitalei Cairo, erau acoperite vineri, 13 decembrie, cu un strat de zăpadă, pentru prima dată după foarte mulţi ani, potrivit unui responsabil al Centrului egiptean de meteorologie, relatează AFP.

”Este pentru prima dată, după foarte mulţi ani”, când lumea vede zăpadă în regiunea Cairo, a declarat Ali Abdelazim, de la Direcţia generală de meteorologie.

În Medinati, un nou oraş la nord-est de capitala Cairo, un locuitor a povestit pentru AFP că a fost trezit de un zgomot neobişnuit. ”La ora şase dimineaţa, am auzit cum se izbeau fulgii de zăpadă de geamurile mele”, a povestit el agenţiei prin telefon. ”Afară, am văzut că grădina mea era albă. Este pentru prima dată din viaţa mea când văd aceasta”, a adăugat Karim Kheirat.

Şi în alte suburbii ale capitalei egiptene a nins, dar într-o mai mică măsură, au povestit locuitorii.

În peninsula Sinai, un strat gros de mai mulţi centimetri de zăpadă acoperea regiunea muntoasă Sf. Ecaterina după un viscol, fenomen care n-a mai avut loc de decenii.

În Rass El-Bar, pe coasta mediteraneană, grădinile, străzile şi casele erau acoperite cu o mantie albă după ninsori puternice, declara Rania Al-Moubachir, care a afirmat pentru AFP prin telefon că ” vede aceasta pentru prima dată în viaţa sa”.

Ninsori uşoare au fost, de asemenea, semnalate la Alexandria, al doilea oraş ca mărime al ţării, situat în nord. Autorităţile au anunţat închiderea, pentru a treia zi consecutiv, a portului din cauza vremii nefavorabile şi a vântului puternic.

Un val de frig a cuprins de mai multe zile Orientul Mijlociu şi Egiptul se confruntă de două zile cu temperaturi excepţional de scăzute şi cu ploi puternice


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro